vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTTragedie din centrul municipiului analizată de judecători

Tragedie din centrul municipiului analizată de judecători

O tragedie petrecută în centrul municipiului Botoșani, în urmă cu mai bine de doi ani, a ajuns pe masa de lucru a judecătorilor. Este vorba de accidentul mortal petrecut în vara anului 2017, în apropierea sediului Serviciului de permise și înmatriculări, când un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost ucis de un bolid scăpat de sub control. Pe 18 iunie 2017, Bogdan Răzvan P., aunci în vârstă de 18 ani, conducea un VW Passat pe Calea Națională dinspre gară spre mall, iar imediat după intersecția cu strada Cuza Vodă autoturismul a izbit bordura, a ajuns pe trotuar și a lovit în plin stația de tramvai în care se afla victima, a spulberat mai apoi un panou publicitar, după care s-a răsturnat pe străduța care duce în spatele bibliotecii județene. Izbit în plin de mașină, bărbatul a fost proiectat la circa 30 de metri, în geamul sediului unei firme. Rănit grav, el a fost resuscitat mai bine de jumătate de oră de cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță și transportat ulterior la spital, unde s-a constatat decesul.

Cercetările aveau să indice că accidentul ar fi avut loc pe fondul vitezei,în momentul în care tânărul aflat la volanul VW-ului ar fi încercat să efectueze o depășire pe partea dreaptă, în condițiile în care banda a doua era ocupată și urma refugiul stației de tramvai din dreptul bisericii Sfântul Ilie, dar și o trecere de pietoni. În aceste împrejurări, tânărul, care era șofer începător, nu a reușit să stăpânească bolidul, care a ajuns în final pe trotuar.

Doi ani au durat cercetările, anchetatorii solicitând și o expertiză criminalistică pentru clarificarea şi stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Așa se face că dosarul penal întocmit în cauză a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Botoșani abia luna trecută, tânărul fiind acuzat de ucidere din culpă. Dosarul se află însă în Camera preliminară, magistrații urmând să verifice legalitatea administrării probelor și a întocmirii rechizitoriului. Abia după ce se va trece de această etapă, judecătorii vor stabili data la care va începe procesul propriu-zis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...