spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAmenzi uriașe pentru incendiul de la groapa de gunoi

Amenzi uriașe pentru incendiul de la groapa de gunoi

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) Botoșani au aplicat cea mai drastică sancțiune din acest an operatorului depozitului de deşeurilor din satul Victoria (comuna Stăuceni), firma suceveană Diasil. Este vorba de două amenzi, în valoarea totală de 130.000 de lei, și un avertisment.

Prima amendă, în valoare de 90.000 de lei a fost dată pentru că firma suceveană nu a luat toate măsurile să prevină incendiul, iar cea de a doua, în valoare de 40.000 de lei, a fost aplicată pentru neanunțarea unui incident asemănător petrecut pe 10 septembrie, incident care a fost gestionat de angajații operatorului fără a fi înștiințate autoritățile. De asemenea, firma a fost avertizată pentru că nu a acoperit cu un strat de pământ deșeurile așa cum spun normativele. Firma suceveană are de îndeplinit și cinci măsuri trasate de către comisarii Gărzii de Mediu. „Amenzile vin în urma finalizării proceselor verbale. Mediul a fost grav afectat și nu putem trece cu vederea acest lucru. De altfel, operatorul a mai fost amendat anii trecuți pentru alte nereguli referitoare la epurarea levigatului”, a declarat Cristina-Ionela Kashyap, șeful Comisariatului Botoșani al GNM. Acesta mai susține că reprezentanții Diasil fac demersuri pentru realizarea instalației de captare a biogazului, care nu a fost realizată până în prezent din motive care țin de cantitățile de deșeuri depozitate la Victoria.

Un incendiu uriaș a izbucnit sâmbătă după-amiază în incinta depozitului de colectare a deşeurilor din satul Victoria. Focul a afectat o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi şi o cantitate de deşeuri de aproximativ 8.000 de metri cubi, iar cauza avansată de autoaprinderea materialelor depozitate acolo. De altfel, incendiul a izbucnit chiar în zona în care au fost depozitate ultimele deşeuri de plastic, iar angajaţii societăţii Diasil au intervenit cu mijloacele din dotare, crezând că pot face faţă situaţiei, așa cum au făcut și pe data de 10 septembrie, când au stins un început de incendiu și nu au mai raportat incidentul autorităților. Ulterior, focul s-a extins, iar angajații Diasil au fost nevoiți să ceară sprijinul pompierilor, care au intervenit cu patru echipaje, iar populația a fost avertizată prin intermediul aplicaţiei RO-ALERT. Flăcările au fost stinse abia duminică seară.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...