vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTPopulaţia şcolară scade de la an la an

Populaţia şcolară scade de la an la an

Populaţia şcolară din judeţul Botoşani scade de la an la an. Pe fondul scăderii natalităţii, dar şi stabilirii în alte ţări a multor familii cu copii, numărul preşcolarilor şi elevilor a scăzut atât de mult încât multe unităţi şi-au modificat programul de lucru, sau chiar statutul, devenind structuri ale unor şcoli cu personalitate juridică. Existenţa a câte trei clase pe fiecare an de studiu în şcolile din mediul rural şi lucrul în trei schimburi la unele şcoli din mediul urban a devenit subiect de domeniul trecutului.

În anul 2013, judeţul Botoşani avea 76.166 de copii şi tineri înscrişi într-o formă de învăţământ, pentru ca în 2014, populaţia şcolară să scadă la 74.744, respectiv la 73.810 copii şi tineri, în anul 2015.  În toamna anului 2016 au început un nou an şcolar 66.983 de copii şi tineri, pentru ca după un an să trăiască emoţiile unui nou început în activitatea şcolară 65.414 copii şi tineri.

Anul şcolar trecut, pe cicluri de învăţământ, situaţia se prezenta după cum urmează: 11.163 de preşcolari, 20.031 elevi în învăţământul primar, 17.352 la gimnaziu, 14.161 de liceeni, la care se adăugau 2573 de elevi în învăţământul profesional şi 1190 de tineri în şcolile postliceale. În total, o populaţie şcolară de 66.470 de copii şi tineri.

Datele prezentate de Ciprian Manolache, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, arată că la această dată, populaţia şcolară din judeţ este reprezentată de 64.180 de botoşăneni. În grădiniţe sunt 541 de grupe cu un total de 10.743 de copii. În cele 1032 de clase din învăţământul primar sunt înscrişi 18.933 de copii, pentru ca la gimnaziu să fie 861 de clase cu un total de 16.836 de elevi. Învăţământul liceal este reprezentat de 516 clase, cu 13.663 de elevi înscrişi, iar cel profesional de 125 de clas, cu 2951 de elevi. În învăţământul postliceal sunt 49 de clase, cu 1055 de cursanţi.

Din analiza datelor centralizate pe ultimii doi ani şcolari, rezultă că în învăţământul primar numărul copiilor a scăzut faţă de anul trecut cu 1098. La gimnaziu numărul elevilor a scăzut cu 516, la liceu sunt cu 498 de elevi mai puţin, scăderea în învăţământul preşcolar fiind de 420 de copii.  În învăţământul postliceal numărul cursanţilor a scăzut cu 135. Singura creştere a efectivelor se înregistrează la învăţământul profesional, unde numărul elevilor înscrişi a crescut cu 378, date fiind politicile de încurajare a acestei forme de învăţământ.

Un exemplu al scăderii drastice a populaţiei şcolare este Şcoala 13 din municipiul Botoşani. În perioada 1985 – 1987, unitatea avea 3.600 de copii, fiind a doua şcoală ca mărime din ţară. După câţiva ani, numărul elevilor s-a redus prin înfiinţarea în zonă a şcolilor 16 şi 17, care au preluat între 700 şi 800 de elevi. Doina Vasilică, directorul Şcolii 13, a explicat că în ultimii ani unitatea are aproximativ 500 de elevi, repartizaţi în câte două clase pe nivel. Numărul elevilor permite activitatea într-un singur schimb, program care este recomandat în toate unităţile de învăţământ.

Scăderea populaţiei şcolare a impus în ultimii ani închiderea unor unităţi de învăţământ. Autorităţile locale nu au anticipat efectele migrării masive a forţei de muncă în străinătate, astfel că au fost închise inclusiv şcoli ridicate în baza unor finanţări acordate de Banca Mondială. Aceste investiţii nu au reuşit să-i convingă pe tinerii dornici să se realizeze pe plan profesional şi familial să rămână în localităţile natale. În perioada 2005 – 2018 au fost construite prin Banca Mondială 129 unităţi de învăţământ. 15 dintre acestea au fost însă închise din lipsă de copii şi cel mai probabil numărul şcolilor cu lacăt la poartă va creşte în următorii ani.

„La nivelul judeţului Botoşani pierdem în jur de 1400 – 1500 de copii de la o generaţie la alta. Măsura comasării sau reducerii numărului de clase este contestată, însă, de la an al an avem un număr redus de clase pentru că nu mai sunt copii. Asta este realitatea”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general. Potrivit oficialului, la multe investiţii autorităţile locale care solicită fonduri de la Ministerul Dezvoltării nu se consultă cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi nu ţin cont de evoluţia populaţiei şcolare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...