spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPlanuri pentru reabilitarea şi modernizarea Stadionului Municipal

Planuri pentru reabilitarea şi modernizarea Stadionului Municipal

Edilii botoşăneni îşi fac planuri pentru modernizarea Stadionului Municipal. Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, a declarat ieri că a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Invenstiţii şi s-a convenit asupra reluării procedurii în ceea ce priveşte reabilitarea Stadionului Municipal. „Stadionul figurează acum în lista sinteză, subprogramul complexuri sportive, a CNI, dar pentru a beneficia şi de dotări, am făcut o solicitare de modificare a titulaturii în <Reabilitare, modernizare, dotare şi extindere Stadion Municipal>”, a afirmat edilul. Practic, municipalitatea trebuie să realizeze doar tema de proiectare, iar CNI-ul să facă documentaţia de la etapa DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie), după care să scoată la licitaţie proiectarea şi reabilitarea stadionului. „În paralel, demarăm un schimb de terenuri pentru a putea extinde acest stadion înspre Bulevardul Eminescu. Avem pe ordinea de zi a şedinţei de joi un proiect care vizează o suprafaţă de care avem nevoie pentru reabilitarea stadionului. Noi primim terenul adiacent bulevardului şi stadionului şi cedăm un teren care se află în interiorul unei suprafeţe pe care se construieşte astăzi un hipermarket, tot pe Bulevardul Eminescu”, a explicat Cosmin Andrei.

Intenţia edililor este de a transforma radical stadionul. „Vom avea până în 10.000 de locuri, o suprafaţă acoperită, va fi un stadion cu totul nou, păstrăm suprafaţa de joc, în care am avut o investiţie substanţială, păstrăm nocturna, dar vom crea locuri de parcare, clădiri multifuncţionale, nu vom avea doar un stadion, ci un complex sportiv unde să fie organizate şi alte tipuri de evenimente. Vom valorifica şi aceste clădiri, ori prin folosirea de către municipalitate, ori prin închirierea de către terţi, zona fiind foarte interesantă, cu un vad comercial foarte bun. Mă refer la Calea Naţională unde vom avea în faţa stadionului o clădire multietajată”, a mai arătat Cosmin Andrei.

Investiţia este estimată la aproximativ 20 de milioane de euro.  În ultimii ani s-a tot vorbit despre reabilitarea Stadionului Municipal, în mandatul primarului Portariuc fiind prezentate şi câteva proiecte în acest sens. „Important este că stadionul se află pe lista sinteză a obiectivelor de investiţii pentru care CNI asigură finanţare. Reabilitarea într-o formă iniţială presupunea păstrarea stadionului în forma existentă, lucru pe care nu ni-l dorim pentru că vrem să amenajăm parcarea, vrem să construim clădiri, vrem să facem un nou stadion prin construcţii etapizate”, a concluzionat Cosmin Andrei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...