spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BT14 ani în spatele gratiilor pentru crima de la Pacea. Bogdan Ionel...

14 ani în spatele gratiilor pentru crima de la Pacea. Bogdan Ionel a recunoscut totul

Surpriză de proporţii în cazul crimei de anul trecut din păduricea aflată lângă cimitirul Pacea, căreia i-a căzut victimă o tânără de 18 ani, Petronela Mihalachi. Trimis în judecată pentru omor calificat, cu premeditare şi prin cruzimi, Bogdan Ionel a recunoscut fapta şi a cerut să fie judecat în formulă simplificată, încercând să scape astfel de un proces chinuitor. Doar că magistraţii nu au avut cum să-i aplice o pedeapsă mai uşoară, la mijloc fiind vorba de o faptă deosebit de gravă. Prin urmare, magistraţii Tribunalului Botoşani au dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 14 ani, aproape de maximum prevăzut de lege. Asta pentru că în momentul comiterii faptei Bogdan Ionel nu avea nici 17 ani împliniţi, iar potrivit Codului penal el putea primi doar pedepse specifice minorilor. De altfel, Bogdan Ionel este încarcerat deja în Centrul de detenţie pentru minori şi tineri de la Tichileşti – Brăila, acolo unde ajung în principal minorii condamnaţi pentru omor, viol, furt şi tâlhărie. Totodată, instanţa l-a obligat şi la plata unor daune materiale şi morale faţă de rudele tinerei ucise, dar atâta timp cât sentinţa dispusă pe 30 mai a.c. nu este definitivă, aceste sume rămân confidenţiale.

Dosarul este acum pe rolul Curţii de Apel Suceava, însă dacă decizia Tribunalului nu se va modifica Bogdan Ionel va putea fi eliberat condiţionat după executarea a cel puţin jumătate din durata internării. Altfel spus, tânărul va putea ieşi din spatele gratiilor după cel mult şapte ani, adică în 2025. În schimb, dacă magistraţii suceveni îi vor reduce perioada internării, el ar putea ajunge acasă mult mai devreme.

Crima a avut loc în seara zilei de 25 aprilie 2018, când Bogdan Ionel s-a întâlnit cu Petronela Mihalachi, o elevă în vârstă de 18 ani de la Colegiul Economic cu care se ştia mai de mult şi pe care a invitat-o la o şedinţă foto. Punctul de întâlnire a fost parcul „Mihai Eminescu”, iar de aici tinerii au plecat împreună în păduricea din imediata apropiere a cimitirului Pacea. În acest loc, pe fondul unor discuţii divergente, tânărul a scos un cuţit şi a înjunghiat-o pe fată de peste 30 de ori. Ridicat de poliţişti la scurt timp de la descoperirea trupului neînsufleţit, el a recunoscut în primă fază fapta, după care şi-a schimbat declaraţiile, venind cu tot felul de variante. Doar că procurorii au reuşit să refacă întregul fir al evenimentelor şi au arătat că tânărul ar fi premeditat fapta – arma crimei, un cuţit de bucătărie găsit la domicilul tânărului şi pe care Bogdan l-a luat de acasă în momentul în care a mers la întâlnirea cu Petronela – fiind cel mai bun indiciu.

Probatoriul a fost unul deosebit de complex, procurorii prezentând şi o expertiză ADN care a dovedi implicarea tânărului în crimă, dar şi prezenţa lui la locul faptei. Ba mai mult, anchetatorii au solicitat şi ajutorul experţilor care au realizat un profiler, adică profilul psihologic al tânărului, toate aceste probe fiind zdrobitoare. Ce nu au reuşit să indice clar procurorii au fost mobilul crimei şi asta pentru că este greu de spus ce anume l-a determinat în mod direct pe tânăr să ia decizia de a o ucide pe Petronela. Cert este că între cei doi au existat discuţii divergente, reproşurile făcute de fată fiind doar o ipoteză, la fel ca şi celelalte variante de lucru analizate de procurori respectiv eventuale nemulţumiri privind calitatea fotografiilor realizate de Bogdan sau o posibilă idilă cu Petronela la care tânărul ar fi visat. „În lipsa unor probe care să le susţină, toate rămân la nivel de simple speculaţii. Doar el poate şti ce anume l-a determinat să acţioneze într-un mod atât de violent”, au spus anchetatorii

Cazul în sine a fost cutremurător, având în vedere violenţa de care a dat dovadă agresorul, vârsta autorului dar şi impactul emoţional creat în comunitate. Crima a generat reacţii în toate mediile, inclusiv pe reţelele de socializare, orice informaţie nouă generând un val de opinii. Procesul s-a desfăşurat însă cu uşile închise, aşa cum impune Codul penal în cauzele cu minori, în sala de judecată având acces doar cei implicaţi în mod direct respectiv Bogdan Ionel, avocatul acestuia, aparţinătorii legali, completul de judecată şi rudele victimei cu apărătorii acestora. Cert este că procesul s-a desfăşurat extrem de rapid, acest lucru datorându-se şi efortului făcut de procurori şi poliţişti care au adunat probă cu probă, demontând întreg alibiul pe care tânărul a încercat să şi-l construiască la un moment dat. Acum, Curtea de Apel Suceava va da sentinţa finală, însă mai trebuie de remarcat un aspect. Psihologul care i-a făcut tânărului profiler-ul lucrează acum la un alt caz dosebit de grav – cel de la Caracal – el urmând să-i facă o evaluare principalului suspect, Gheorghe Dincă, bănuit că a răpit şi ucis două tinere din judeţul Olt.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...