spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCJ plusează bani la axa strategică

CJ plusează bani la axa strategică

Consiliul Județean (CJ) va mai pune aproape cinci milioane de euro pentru realizarea axei rutiere strategice din sudul județului.

În aceste zile a ajuns la conducerea județului actualizarea făcută de către proiectant pe baza indicilor statistici a prețurilor privind materiale, materii prime, utilaje și transport, luându-se în calcul indicele total al prețurilor de consum și anume 109,28%, pentru perioada iunie 2017, când a fost elaborat studiul de fezabilitate, și august 2019, inclusiv, sub condiția păstrării soluțiilor tehnice adoptate și aprobate inițial. Această actualizare este de aproximativ 5,4 milioane de euro cu tot cu TVA, adică aproximativ 4,2 milioane de euro fără TVA. Astfel, prețul total va urca spre 65 de milioane euro, aproximativ 610.000 euro pe kilometru.

Până acum, drumul strategic a fost scos la licitație de două ori, dar niciodată nu s-a prezentat niciun constructor.

Prima dată licitația a fost urcată pe SEAP la sfârşitul lunii ianuarie, iar pe 11 martie, când trebuiau să deschidă ofertele, membrii comisiei de licitaţie din CJ au constatat că nimeni nu s-a interesat de lucrare. Atunci, valoarea estimată a contractului a fost de 254 milioane de lei fără TVA, aproximativ 55 de milioane de euro. Pentru că nu s-a prezentat niciun constructor, atunci conducerea CJ a decis să actualizeze doar prețul manoperei în raport cu modificarea salariului minim în construcție impus prin Ordonanța 114. Astfel prețul de la a doua licitație a ajuns la 272 de milioane de lei, fără TVA, aproximativ 60 de milioane de euro, adică undeva la 600.000 de euro pe kilometru, dublu față de standardele de cost pentru un drum județean, și tot nu s-a prezentat niciun constructor.

După aprobarea noilor costuri în ședința CJ de joi, axa strategică rutieră va fi scoasă din nou la licitație și tot în bloc. De această dată, oficialii au decis să le ofere constructorilor și posibilitatea de a accesa un avans de până la 30% din valoarea contractului, așa cum a făcut și CJ Iași. „Este o lucrare mare, frumoasă și cu suficienți bani”, a concluzionat Costică Macaleți.
Drumul strategic trebuie terminat până în octombrie 2023 pentru a nu se pierde finanțarea europeană de 75 de milioane de euro.

Prin acest proiect se dorea modernizarea a patru tronsoane de drum judeţean, în lungime totală de 106,265 kilometri, situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi – Rediu – Răuseni – Călăraşi), DJ 282 (Răuseni – Todireni – Albeşti – Truşeşti – Dângeni – Hăneşti), DJ 297 (DN 29D – Blândeşti – Suliţa – Lunca – Todireni) şi DJ 294 (Dângeni – Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi – DJ 282 H (Şipote – limită judeţ Botoşani). Investiția avea în vedere reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi și amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...