joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTTeribilist urmărit un kilometru. Raliu cu poliția pe urme

Teribilist urmărit un kilometru. Raliu cu poliția pe urme

Urmărire pe străzile municipiului, azi dimineață, după un tânăr care a plecat la drum cu o mașină, cu toate că nu avea permis și era băut. Scenele s-au petrecut pe strada Bucovina, în jurul orei 2, când poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, aflați în patrulare prin oraș, au observat un autoturism care veneadinspre bariera Curtești cu farurile stinse. Echipajul de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.

Fugarul a fost urmărit pe o distanţă de un kilometru fiind blocat în trafic pe strada Bucovina, iar în momentul în care au ajuns lângă mașină polițiștii au realizat că la volan era un tânăr de 20 de ani, din Curteşti, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cum tânărul mirosea și a băutură, polițiștii l-au verificat cu etilotestul, rezultatul indicând o îmbibație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Teribilistul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după care polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea a două infracțiuni – conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului .

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...