spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTEleve atacate de un pedofil. Suspectul a fost arestat

Eleve atacate de un pedofil. Suspectul a fost arestat

Două copile în vârstă de 12 și respectiv 13 ani, dintr-o localitate din județul Botoșani, au trăit clipe de groază, zilele trecute, după ce au fost atacate de un individ, care a încercat să le violeze. Faptele s-au petrecut pe 6 și respectiv 26 septembrie, când cele două fete, eleve ale unei școli din localitate, au fost acostate pe stradă de un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a încercat să întrețină raporturi sexuale cu ele. Potrivit anchetatorilor, în unul dintre cazuri victima a reușit să scape, iar în cealaltă situație agresorul a fost nevoit să renunțe la intenții întrucât a fost observat de un martor.

Cele două agresiuni au ajuns în atenția polițiștilor, iar în urma investigațiilor suspectul a fost reținut. Ieri, Mihai I. a fost prezentat în fața instanței de judecată, iar magistrații au dispus arestarea lui preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă la viol. Decizia a fost contestată la Tribunalul Botoșani, însă, dacă măsura va fi menținută, suspectul riscă să rămână în spatele gratiilor până pe 27 octombrie.

„În urma probatorului administrat s-a stabilit faptul că bărbatul din comuna Nicșeni a abordat cele două minore în timp ce acestea se deplasau pe drumul sătesc din localitate și le-a făcut semn să îl însoțească în locuri izolate, fără a exercita alte acte de agresiune asupra acestora. În prima situație, bărbatul a fost surprins de un consătean, iar în cel de-al doilea caz minora a părăsit în fuga locul faptei. Faţă de persoana în cauză a fost luată inițial măsura internării la secția de psihiatrie, iar ulterior, la data de 27 septembrie a.c. s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cele două fete urmează să fie evaluate de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani și consiliate psihologic. Totodată, polițiștii vor continua cercetările, ancheta fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Măsura arestării preventive nu a fost întâmplătoare. Suspectul, care este surdo-mut, are antecedente penale, tot pentru agresiuni sexuale. În toamna lui 2014, individul a violat o fetiță în vârstă de numai opt ani. Arestat și atunci, el a fost condamnat ulterior la la cinci ani de detenție și a executat pedeapsa în Penitenciarul Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...