spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBătrân prădat de un copil de 13 ani

Bătrân prădat de un copil de 13 ani

Caz incredibil petrecut în comuna Manoleasa, unde un puşti în vârstă de numai 13 ani a dat buzna peste un bătrân şi l-a prădat. Jaful a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă atacul a fost denunţat la poliţie abia miercuri. În urma investigaţiilor, poliţiştii au ajuns la băiatul cu pricina, care a devenit principalul suspect, puştiul fiind bănuit că i-ar fi furat bătrânului 700 de lei.

Acuzat de furt calificat, băiatul urmează să fie expertizat pentru a se stabili dacă a comis fapta cu discernământ, iar în funcţie de concluziile medicilor legişti, anchetatorii vor decide dacă îl vor trimite în judecată.

„Delincvenţa juvenilă este în floare”

Ce dă de gândit este numărul din ce în ce mai mare al minorilor care ajung să fure şi să tâlhărească, care speculează faptul că nu pot fi traşi la răspundere penală. În Săveni, un bătrân de 74 de ani, a fost jefuit într-un magazin de trei copii de etnie romă. Minorii, cu vârste între 11 şi 13 ani, au observat că ţine banii într-un buzunar de la spate, l-au atacat şi i-au subtilizat 670 de lei, iar după ce s-au văzut cu prada, au fugit în direcţii diferite, ulterior împărţind banii „frăţeşte”.

Altă gaşcă de minori din Dorohoi, cu vârste între 14 şi 16 ani, au fost trimişi în judecată pentru tâlhărie, după ce s-au pus şi ei pe jefuit oameni pe străzi. Iar lista ar putea continua cu alte jafuri de la Vlădeni, Vlăsineşti ori Flămânzi, unde bătrâni de 70 sau 80 de ani au fost atacaţi în propriile case şi prădaţi de nişte adolescenţi de 16 ani.

Bătrânii din mediul rural se crucesc şi se întreabă de unde au apărut aceştia pentru că pe mulţi nici nu îi cunosc, însă explicaţiile vin tot din comunitate – sunt copiii celor plecaţi la muncă în alte oraşe pe vremea comuniştilor şi care, rămaşi fără locuri de muncă, cu familiile destrămate, au căzut în patima beţiei şi s-au întors la obârşie. „În ultima perioadă, sunt foarte multe infracţiuni comise de minori. Din păcate, delincvenţa juvenilă este în floare la noi în judeţ, şi, probabil, la fel se întâmplă în toată ţara”, recunosc inclusiv procurorii.

Minorii nu pot fi sancţionaţi cu închisoare

Creşterea fenomenului nu este întâmplătoare. Potrivit noului Cod penal (n.r. – intrat în vigoare luna trecută), minorii nu mai pot fi sancţionaţi cu închisoarea. Cei care au peste 16 ani, dar şi cei cu vârste cuprinse între 14-16 ani şi au comis faptele cu discernământ, se pot alege numai cu măsuri educative – stagiu de formare civică maxim 4 luni, supraveghere 2-6 luni, consemnarea la sfârşit de săptămână 4-12 săptămâni, asistarea zilnică 3-6 luni. În schimb, singurele măsuri privative de libertate – internarea într-un centru educativ 1-3 ani, internarea într-un centru de detenţie 2-5 ani sau 5-15 ani – se pot lua numai în baza unor sentinţe definitive şi irevocabile şi numai dacă este vorba de infracţiuni deosebit de grave – violuri, tâlhării sau omoruri.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...