duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTAccident cu victime în faţa magazinului Util (video)

Accident cu victime în faţa magazinului Util (video)

Vineri la amiază două mașini s-au izbit pe Calea Națională, în apropiere de magazinul Util, iar în urma accidentului o mamă şi copilul ei au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean.

Un taximetrist aflat într-un Renault Megane în stația de lângă biserică, iar în momentul în care a primit o comandă a încercat să întoarcă pe contrasens, pentru a merge spre Zona Industrială. Un conducător auto de pe banda doi a oprit pentru a-i oferi timpul necesar ca să execute manevra, numai că de pe prima bandă a venit un Mercedes care a izbit în plin taxiul.

Șoferul din mașina nemțească susținea că a trecut pe verde la semafor și că, mascat fiind de automobilul care oprise ca să întoarcă taxiul, nu l-a observat. Impactul a fost unul foarte puternic întrucât la fața locului a intervenit un echipaj SMURD, pentru a acorda îngrijiri soţiei şi copilului şoferului din Mercedes, care au fost transportaţi la spital. Șoferul din Renault nu a fost rănit.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...