vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTBărbat rănit grav de un taur

Bărbat rănit grav de un taur

Un bărbat din Dorohoi a fost la un pas de a avea parte de o moarte cumplită, după ce a fost împuns de taur în spate.

Cornul i-a atins artera femurală, acesta fiind aproape să moară prin exangvinare. Doar prezenţa sa de spirit şi curajul au făcut ca acesta să nu moară până la sosirea medicilor, legându-şi singur un garou.
Incidentul a avut loc în gospodăria bărbatului, în momentul în care a vrut să bage unul din tauri în staul. Animalul a devenit agresiv cu un alt taur care era daja în grajd, iar cei doi masculi au început să se atace recirpoc. Bărbatul a avut ghinionul să fie prins la mijloc şi nu a mai putut ieşi din încleştarea celor două animale, la un moment dat fiind ţintuit într-un colţ, unde a fost străpuns de cornul unui taur, care l-a atins în zona din spate a piciorului.

Spre norocul lui, bărbatul a avut suficientă prezenţă de spirit şi tărie şi a ieşit din grajd şi imediat şi-a legat piciorul strâns cu un garou improvizat, speriat de cantitatea mare de sânge pe care o pierdea. A sunat la 112, o ambulanţă ajungând în scurt timp la faţa locului pentru a-i acorda primul ajutor, după care a fost transportat la Dorohoi. Între timp, însă, de la Botşani a fost trimis un echipaj cu medic de la Ambulanţă, care a asigurat transferul direct al bărbatului la Iaşi, acesta fiind diagnosticat cu secţiune de pachet vascular femural. „Pe parcursul transportului starea pacientului a fost stabilă, acesta fiind conştient. A fost transportat la Iaşi, unde a fost dus direct în sala de operaţii pentru sutura secţiunii la nivelul vasului de sânge”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, medic în cadrul SJA Botoşani.

După operaţie, bărbatul a fost internat pe secţia de reanimare a Clinicii de Chirurgie Vasculară din Iaşi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...