vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTȚurcanu tulbură apele politicii locale

Țurcanu tulbură apele politicii locale

Reintrarea lui Florin Turcanu în joc a tulburat apele politicii botoșănene. În câteva săptămâni, acesta a convins mai mulți primari, viceprimari și foşti primari să i se alăture. Printre aceștia este vorba de Dinu Moroșanu, primar PRU Viișoara, Dan Alungei, viceprimar PNL Rădăuți-Prut, Puiu Boldea, viceprimar PNL Manoleasa. „Veți vedea că sunt mai mulți care vor să vină lângă noi. Sunt și consilieri locali, iar într-o comună și-au manifestat sprijinul pentru noi atât primarul, care nu va mai candida la locale, cât și viceprimarul, care e de la alt partid. Culmea că, acolo, noi mai avem și un om de afaceri destul de puternic așa că vom face un sondaj de opinie pentru a vedea pe cine vom pune candidat de primar”, a declarat Florin Țurcanu, adăugând că aceștia vor fi deocamdată doar coordonatori locali, deoarece nu și-au depus adeziunea la ALDE pentru a nu-și pierde mandatele pe care le au. Țurcanu mai susține că dacă vor fi dați afară din partidele în care sunt acum, primarilor li se face un bine, în timp ce viceprimarii și consilierii vor contesta decizia în forurile statutare ale partidului și apoi în instanță, iar până aceasta se va judeca vor avea loc alegerile locale. „E ca la fotbal, ții cu echipa care are mai mari șanse să câștige. Ei vin lângă mine, pentru că simt că au mai mari șanse de a câștiga la alegerile locale”, a spus Țurcanu, recunoscând că are nevoie de primari și viceprimari în funcție la locale pentru a-și maximiza șansele în cazul alegerilor într-un singur tur.
Dinu Moroșanu a recunoscut că a avut o discuție de principiu cu Florin Țurcanu și că o eventuală colaborare e o chestiune de viitor.
„Eu sunt membru al Partidului România Unită”, a declarat Moroșanu.

Florin Țurcanu ia în calcul o susţinere lui Cătălin Flutur la Primăria Botoșani și a deputatului Cristian Achiței la CJ, dacă aceștia nu vor mai fi susținuți de PNL sau „într-o alianță de dreapta cu fostul său partid”. De altfel, Florin Țurcanu are doar cuvinte de laudă la adresa foștilor pedeliști din PNL, iar în componența Biroului Politic a fost cooptat Sorin Bradu, fost liberal, apropiat și consilier al primarului Cătălin Flutur.

Florin Ţurcanu, a deţinut şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean în legislatura precedentă, dar și-a pierdut funcţia în urma unei condamnări penale. Referitor la problemele juridice pe care le are, acesta a declarat că nu crede că ele se vor agrava odată cu revenirea sa în politică și susține că se bucură de prezumția de nevinovăție. „Mie justiția nu mi-a pus nicio restricție de a face politică”, a conchis Florin Țurcanu.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...