Colegiul Economic „Octav Onicescu” a sărbătorit 130 de ani de învăţământ economic şi comercial la Botoşani (video)

0
55

Colegiul Economic „Octav Onicescu” a marcat în aceste zile 130 de ani de învăţământ economic şi comercial la Botoşani, sub sloganul  “Creativitate şi performanţă în educaţie”.  Sărbătoarea a inclus activităţi diverse: sesiuni de comunicări ştiinţifice pe diferite teme, concursuri, dialoguri protocolare cu cadre didactice din Botoşani, Cernăuţi, Iaşi, Suceava şi Piatra Neamţ, simpozionul “Învăţământul economic şi comercial din Botoşani, la ceas aniversar” etc. În colaborare cu Societatea de Numismatică şi Filatelie Botoşani, în colegiu a fost organizată expoziţia “Botoşani, trecut, prezent şi viitor”. Ieri după amiază, colegiul a organizat Festivalul concurs „Miss Boboc”.

Punctul culminant al sărbătorii a avut loc astăzi. Festivitatea “Omagiu învăţământului economic şi comercial botoşănean”, găzduită de Sala “Mihai Eminescu” din Complexul “Rapsodia”, a reunit sute de invitaţi, foşti şi actuali elevi şi profesori, directori de licee, directori de bănci, şefi ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi, inspectori şcolari, cadre didactice din Cernăuţi, Suceava, Iaşi. Printre cei care au răspuns invitaţiei organizatorilor s-au aflat Marius Budăi, ministrul Muncii, Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, eminescologul Lucia Olaru Nenati, Otiliea Sandu, inspector şcolar general adjunct, Mihai Matei, fost inspector şcolar general.

„Un destin maiestuos ne-a fost hărăzit şi, în 1889, a fost înfiinţată prima Şcoală Comercială la Botoşani, sub patronajul Camerei de Comerţ şi Indrustrie Botoşani, Astăzi instituţia noastră polarizează întregul învăţământ economic şi comercial botoşănean, funcţionând cu 30 de clase de elevi. Dispune de o bună bază materială, iar cadrele didactice sunt animate de cele mai nobile idealuri, contribuind din plin la formarea personalităţii tinerilor. Colegiul Economic <Octav Onicescu> Botoşani se prezintă comunităţii locale şi naţionale ca o Alma Mater care a crescut şi educat pe parcursul a 130 de ani de existenţă zeci de generaţii de economişti, lucrători comerciali, lucrători în alimentaţie publică, în diverse servicii administrative şi sociale”, a declarat, în debutul festivităţii, profesorul Ion Huţanu, directorul colegiului. Acesta a adăugat că unitatea pe care o conduce  este un veritabil izvor de lumină şi har pentru elevii şi dascălii săi. Colegiul are clase de liceu, şcoală profesională şi şcoală postliceală,  cunoştinţele acumulate în perioada studiilor ajutându-i pe absolvenţi să se integreze rapid pe piaţa muncii, sau să-şi deschidă afaceri. „Vedem în prezenţa dumneavoastră o dovadă de apreciere a valorilor pe care şcoala noastră le promovează. Acest fapt ne bucură, pentru că împreună putem asigura <tinereţe veşnică> existenţei învăţământului economic şi comercial într-un colţ de ţară încărcat de poezie şi muzică, de istorie şi de cultură”, a mai spus Ion Huţanu.

Referindu-se la zecile de activităţi organizate de Colegiul Economic în această săptămână, Cosmin Andrei le-a spus directorilor, profesorilor şi elevilor colegiului că au pus mult suflet şi multă determinare în acest „eveniment care este cu adevărat reuşit”. Edilul a arătat că apreciază  activitatea colegiului, rolul în societate şi o consideră importantă, dovadă că s-a decis să urmeze o a doua facultate, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

Potrivit celor precizate de Otiliea Sandu, Colegiul Economic „are tradiţie, competitivitate, elevi care îi continuă gloria, cadre didactice, dascăli dedicaţi”. Inspectorul şcolar general adjunct a evidenţiat rezultatele deosebite obţinute de elevii colegiului în concursuri şi olimpiade naţionale, dar şi cele de la Bacalaureat şi a adresat felicitări tuturor elevilor şi cadrelor didactice. În semn de respect pentru activitatea didactică, oficialul a citit o poezie compusă de poetul şi profesorul Maria Baciu, poezie dedicată oamenilor de la catedră.

Invitat să ia cuvântul, ministrul Marius Budăi a recunoscut că este foarte emoţionat, deoarece retrăieşte momentele în care a urmat şcoala postliceală la această unitate de învăţământ. El le-a mulţumit profesorilor pentru că l-au iniţiat în tainele economiei, geografiei economice, matematicii şi au contribuit la omul care este astăzi. Oficialul le-a spus elevilor că au norocul să înveţe la un colegiu renumit în zona Moldovei, să se formeze în meserii extrem de frumoase şi necesare în ţară şi şi-a exprimat speranţa că tinerii vor rămâne să profeseze în ţară. „Judeţul Botoşani este, la nivel naţional, prin şcolile pe care le are, un judeţ de frunte, cu profesori de frunte, cu ai noştri copii de frunte şi cu oameni care s-au format de-a lungul timpului la acest colegiu, care îşi aduc contribuţia lor extrem de importantă la tot ce înseamnă dezvoltarea acestei ţări”, a mai spus Marius Budăi. Ministrul le-a urat elevilor ajungă acolo unde îşi doresc.

Şi alţi invitaţi au vorbit cu emoţie, apreciind activitatea de-a lungul anilor a Colegiului Economic, unde s-au pregătit zeci de generaţii de elevi pentru a deveni profesionişti în domeniul economic, îndrumaţi de dascălii lor dedicaţi acestei meserii.

Cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria profesorilor şi elevilor colegiului „care sunt printre stele”.

Festivitatea a inclus momente artistice deosebite, deschise de evoluţia elevilor corişti de la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”, coordonaţi de profesor Cezar Grădinaru şi preot profesor Olivian Sandu. Elevii seminarişti au reuşit să-i emoţioneze la maxim pe cei prezenţi, drept pentru care au fost răsplătiţi cu îndelungi aplauze. Nu au lipsit din program muzica populară, dar şi premierea elevilor care s-au remarcat la concursurile organizate în această săptămână.

Tot astăzi este programată o cină festivă.

dav

+0 -0

se încarcă...