sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTPrimar nemulţumit de birocratizarea excesivă a demersurilor vizând finanţările europene

Primar nemulţumit de birocratizarea excesivă a demersurilor vizând finanţările europene

Cătălin Flutur, primarul municipiului, s-a declarat nemulţumit de birocratizarea excesivă a demersurilor vizând folosirea banilor europeni, în actualul exerciţiu financiar. În condiţiile în care municipalitatea botoşăneană are aprobate proiecte în valoare totală de peste 70 de milioane de euro, încă se aşteaptă semnarea contractelor de finanţare. În aşteptarea banilor europeni, municipalitatea a blocat sume importante deoarece trebuia să asigure partea de cofinanţare a proiectelor europene. „Am bani pentru teatru, pentru tramvai, pentru GAL, pentru PNDL. Dacă nu aveam bani asiguraţi în buget, proiectul nu trecea, nu era eligibil. Am blocat banii de investiţii din excedent să începem lucrările”, a explicat primarul. Potrivit acestuia, situaţia poate fi deblocată printr-o determinare mai mare a celor care gestionează aceste proiecte. „Noi suntem beneficiarii proiectelor. Cei care gestionează proiectele să înlesnească pe de o parte toată procedura de semnare a contractelor, să nu mai ceară atâtea hârtii, da nu numai asta, este să scăpăm de această Ordonanţă 114, să scăpăm de ceea ce s-a întâmplat real în economia românească”, a spus primarul.

El a arătat că, pornind de la majorarea salariului minim în construcţii, majorarea preţului la energia electrică, materialele de construcţii, combustibil, au fost refăcute multe documentaţii. „Aici e un blocaj infernal pentru că ne-am dus cu creşteri salariale neacoperite de nimic, doar de nişte promisiuni electorale şi ne-am blocat în proiecte. Noi, la rândul nostru, sesizăm Asociaţia Municipiilor din România, sau prin Liga Aleşilor Locali PNL. Mergem acolo şi ne plângem, ca babele. Stăm pe loc, avem bani, dar nu-i putem cheltui. Suntem blocaţi. Actualizăm preţurile, însă noi nu avem puterea să actualizăm atât de repede cu cât au mers ei cu scumpirile. La orice actualizare, trebuie reactualizare”, a mai afirmat primarul municipiului, adăugând că se impune o urgentare a demersurilor deoarece exerciţiul financiar european 2014 – 2020 este pe final.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...