marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTNebunie pe șosele stopată cu dosare penale

Nebunie pe șosele stopată cu dosare penale

Puzderie de infracțiuni rutiere pe drumurile din județ. Polițiștii au întocmit patru dosare penale, însă unul dintre protagoniști va fi cercetat pentru patru infracțiuni în lanț, după o plimbare penală cu mașina.

Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi au oprit pentru control, pe raza localităţii Copălău, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din aceeaşi localitate. Șoferul a fost verificat cu aparatul alcooltest, iar acesta a indicat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Ieri, și poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani, în timp ce patrulau pe drumul comunal DC 82, pe raza localităţii Suharău, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea indicată a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar la final polițiștii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

În schimb, sâmbătă, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni au identificat și ei în trafic, pe drumul național 29C, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Ungureni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Tot sâmbătă. Pe 19 octombrie, un bărbat de 38 de ani din municipiul Dorohoi, care a urcat beat la volanul unui autoturism, a fost implicat într-un accident produs pe drumul județean care străbate satul Dumeni (comuna George Enescu). Bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar autoturismul, scăpat de sub control, a părăsit partea carosabilă şi a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. În urma accidentului, șoferul a fost rănit, dar a preferat să dea bir cu fugiții. De ce a procedat așa s-a văzut mai târziu. Depistat de polițiști pe raza comunei Havârna, bărbatul avea să se aleagă cu patru capete de acuzare. Asta pentru că, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar la testarea alcoolscopică a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acuzat de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, teribilistul riscă să ajungă în fața instanței de judecată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
87 %
0.9kmh
91 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când polițiștii și pompierii își ofereau flori unul altuia de Ziua femeii.

EDITORIAL

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar fi fost chiar anormal Să vrea post de preşedinte. El, la învârtit cuvinte, Fiind … ”Crin imperial” !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...