vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTDescoperire macabră la Pacea

Descoperire macabră la Pacea

Descoperire macabră la Pacea. O femeie a fost găsită decedată în păduricea din zonă. Poliția a demarat o anchetă, nefiind stabilită încă nici identitatea ei. Cadavrul femeii a fost descoperit duminică dimineaţă, la marginea municipiului Botoşani. Un bărbat care trecea întâmplător prin păduricea din spatele Cimitirului Pacea a observat trupul neînsufleţit al acesteia şi s-a apropiat pentru a verifica dacă a păţit ceva. În momentul în care a ajuns lângă ea, acesta a realizat că femeia nu respira şi a alertat serviciul de urgenţă 112.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA), însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul, care survenise, cel mai probabil, cu mai multe ore înainte ca aceasta să fie descoperită. Ulterior, la faţa locului s-au deplasat criminaliştii, care au declanşat o anchetă pentru a stabili atât condiţiile în care a murit femeia, dar şi identitatea acesteia. „Până în acest moment nu eixtsă suspiciuni cu privire la comiterea unei fapte de natură penală, dar se va efectua necropsia pentru stabilirea cauzei morţii”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă. După aproape 24 de ore, oamenii legii au reuşit să stabilească identitatea femeii, fiind vorba de o persoană de 55 de ani din localitatea Nicşeni, care domicilia în Botoşani fără forme legale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...