Ştefan Răzvan Bălăucă a primit Premiul “Pariul pe Tineri”, în cadrul Galei Profit.ro

0

Olimpicul botoşănean Ştefan Răzvan Bălăucă a fost premiat aseară în Gala Poveşti cu Profit…Made în România. Organizată de Profit.ro, gala a prilejuit premierea a zece manageri de top și companii românești de succes, care au dezvoltat branduri autohtone și au reușit să se impună pe piețe. Ştefan Răzvan Bălăucă a primit Premiul “Pariul pe Tineri”, pentru parcursul său educaţional de excepţie, dar şi pentru decizia de a rămâne în România pentru a pune umărul la dezvoltarea ţării. „Tânărul este deja cetățean de onoare al municipiului Botoșani și a primit din partea  Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei , <Crucea Moldavă> pentru mireni, cea mai înaltă distincție a acestei mitropolii, grație rezultatelor obținute de-a lungul anilor în competiții naționale și internaționale. Mai mult, tânărul pe care îl premiem, unul dintre cei mai importanți olimpici români din ultimii patru ani, singurul cu media 10 la Bacalaureatul Olimpicilor, după ce a fost ofertat de cele mai prestigioase universități din lume, a refuzat Cambridge, pentru a rămâne în țară”, au anunţat organizatorii galei.

Ştefan Răzvan Bălăucă este student al facultăţilor de Fizică şi Informatică din cadrul Universităţii „Al I Cuza” Iaşi.

În anul universitar 2018 – 2019, Ştefan a obţinut argint  la South-Eastern European Mathematical Contest for University Students, aur la Concursul de Fizică “Dragomir Hurmuzescu”, argint la Concursul de Matematică “Traian Lalescu”, argint la  Conferința Națională de Fizică și Tehnologii Educaționale Moderne, aur la Mathematical Olympiad Individual Contest din Israel.

limpicul botoşănean Ştefan Răzvan Bălăucă, student în anul II la Facultatea de fizică şi Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii „Al I Cuza” Iaşi, a fost premiat în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 159 de ani de la înfiinţarea prestigioasei universităţi ieşene.

În debutul anului universitar 2019 – 2020, Ştefan Răzvan Bălăucă a primit Bursa „Sfântul Dumitru”, ediția 2019. Bursa academică a fost acordată în cadrul manifestărilor care au marcat 159 de ani de la înființarea Universității <Al. I. Cuza> din Iaşi.

Deja ai votat!
se încarcă...