marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTTată înjunghiat grav de propriul fiu

Tată înjunghiat grav de propriul fiu

Un nou caz cutremurător a fost înregistrat, joi, la Botoșani. Un bărbat de 36 de ani și-a înjunghiat cu cuțitul propriul tată de mai multe ori, bărbatul ajungând la spital direct în sala de operaţii.

Incidentul a avut loc în localitatea Sarata din comuna Drăgușeni, unde fiul i-a înfipt cuțitul tatălui său de două ori în zona capului și o dată în omoplat, pe fondul unui conflict spontan.

Victima, în vârstă de 69 de ani, a fost preluată de o ambulanță cu asistent, după care în întâmpinare a fost trimis echipajul cu medic al SMURD, care l-a adus pe bărbat la Urgenţe. „Pacientul prezenta trei plăgi, două de mari dimensiuni, de peste 10 centimetri, în zona scalpului, iar una adâncă, în zona omoplatului drept. A fost dus direct în sala de operaţii pentru a fi îngrijite rănile”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD. Din primele informații se pare că amândoi, atât tatăl cât și fiul, se aflau sub influența alcoolului.

Agresorul, care era băut, a fost ridicat de polițiști și a fost dus la audieri. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care îl anchetează pe agresor pentru tentativă de omor.

Cazul survine la circa zece zile după ce o mamă din Săveni a şocat întreaga ţară cu gestul ei, după ce și-a înjunghiat fiul de 17 ani în zona gâtului, provocându-i decesul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.2 ° C
22.2 °
20.6 °
61 %
6.7kmh
77 %
mar
23 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...