spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTFemeie supraponderală adusă cu dificultate la Urgenţe (video)

Femeie supraponderală adusă cu dificultate la Urgenţe (video)

O femeie de 140 de kilograme a ajuns la spital în weekend în stare gravă. Din cauza probelemelor respiratorii pe care aceasta le acuza, familia a apelat la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, iar o ambulanţă a fost trimisă la faţa locului.

Pentru că femeia este supraponderală, cadrele medicale de la ambulanţă s-au văzut nevoite să ceară ajutorul familiei, dar şi a câtorva vecini. „Pacienta prezenta o serie de afecţiuni respiratorii şi a necesitat transportul la Urgenţe. La preluarea ei ne-au ajutat nouă vecini din zonă, fiind foarte greu să fie mobilizată”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Ulterior, aceasta a fost transportată la Urgenţe, unde a fost preluată de cadrele medicale şi supusă la mai multe investigaţii de specialitate, după care internată pe secţia medicală a Spitalului Judeţean pentru a fi monitorizată şi supusă unui tratament.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...