sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTBătălii pierdute de poliţişti în "Războiul petardelor"

Bătălii pierdute de poliţişti în „Războiul petardelor”

Poliţiştii au lansat din nou poate cea mai ineficientă campanie – „Foc de artificii”, acţiune care ar trebui să ducă la stoparea comerţului ilegal cu articole pirotehnice. De câţiva ani, aceste obiecte au ajuns să-i terorizeze pe botoşăneni, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, dar, în ciuda măsurilor anunţate an de an de poliţişti, pocnitorile, artificiile şi bateriile de rachete continuă să se vândă „la negru”, pe străzi şi prin pieţe, drept obiecte de distracţie. Dovadă a ineficienţei acţiunilor organizate de poliţişti sunt zecile de accidente survenite din cauza utilizării necorespunzătoare a acestor obiecte, în fiecare an mulţi botoşăneni ajungând la spital cu arsuri sau cu probleme oftalmologice după ce le-au explodat petardele în mâini.

Acum, operaţiunea „Foc de artificii” ar urma să se deruleze în perioada 18 noiembrie 2019-6 ianuarie 2020, interval în care poliţiştii spun că vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), vor fi vizate persoanele fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice. „Activităţile au scopul de prevenire şi de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2019/2020”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Botoşani.

Este drept, în fiecare an poliţiştii au confiscat mii de petarde şi au întocmit dosare penale unora care au fost prinşi deţinând sau comercializând ilegal obiecte pirotehnice, dar prea puţin comparativ cu ceea ce se întâmpla pe străzi. În plus, niciunul dintre cei prinşi nu a fost vreodată trimis în judecată şi condamnat pentru afaceri ilegale cu articole pirotehnice, anchetele deschise soldându-se cu renunţări la urmărirea penală, clasări sau amenzi ineficiente.

Potrivit normelor legale, articolele pirotehnice se clasifică după cum urmează:

1. Articole pirotehnice de divertisment, care la rândul lor, se subclasifică în următoarele categorii:

a) Categoria F1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință;

b) Categoria F2 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc scăzut și un nivel de zgomot scăzut, sunt destinate utilizării în exterior, în spații restrânse și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;

c) Categoria F3 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc mediu destinate utilizării în exterior în spații deschise, vaste, al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;

d) Categoria F4 – articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub numele de “ articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane.

2. Articole pirotehnice de scenă, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:

a) Categoria T1 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care prezintă un risc scăzut și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;

b) Categoria T2 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni;

3. Alte articole pirotehnice, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:

a) Categoria P1 – articole pirotehnice, altele decât articole pirotehnice de divertisment și articole de scenă, care prezintă un risc scăzut;

b) Categoria P2 – articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articole pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusive de către pirotehnicieni.

Altfel spus, populaţia ar putea folosi doar două tipuri de obiecte – F1 şi P1. Dar acestea ar trebui să se vândă numai prin intermediul societăţilor şi persoanelor autorizate şi numai persoanelor în vârstă de peste 16 ani, ori există indivizi care deţin adevărate „arsenale” şi pe care le vând „la negru” în perioada sărbătorilor de iarnă, mai ales copiilor. Şi asta nu e singura problemă. Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripționate în limba română denumirea, clasa/categoria din care fac parte, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, precum și pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Ori multe din aceste obiecte care se vând „la negru” nu conţin aceste menţiuni în limba română, cel care le utilizează fiind expus astfel la accidente din cauza manipulării necorespunzătoare. Mai mult decât atât, producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declarație de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control.

RESTRICȚII

Din motive de ordine, securitate, siguranță publică și pentru protecția mediului se interzice deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2,3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă(T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 și P1 pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani. ATENŢIE! În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de divertisment foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluțe; lumânari scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți).

Restul obiectelor pot fi cumpărate numai de către persoanele fizice sau juridice autorizate şi şi utilizate numai de către pirotehnişti, după luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:

a) Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

b) La o distanța mai mica de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;

c) La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

d) La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

g) La o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Altfel spus, aceste obiecte nu ar trebui utilizate în interiorul localităţilor, iar firmele care organizează jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 o pot face numai numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean sau după caz, al municipiului București și avizul inspectoratului județean de poliție, respective al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pe a cărui rază se execute jocurile respective.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...