joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTScurt istoric al sporturilor de iarnă

Scurt istoric al sporturilor de iarnă

Sporturile de iarnă sunt un prilej foarte bun de a ne petrece timpul liber în natură. În timp ce unele dintre acestea au o origine militară, altele au pornit din pasiune pentru divertisment. Pe de altă parte, există și sporturi de iarnă care ne fac să simțim adrenalină, astfel încât nici nu mai realizăm ce temperaturi ne înconjoară. Sporturile de iarnă fac parte din mai multe categorii. Unele dintre acestea pot fi practicate direct pe zăpadă, așa cum este schiatul, mersul cu sania, alunecările cu placa pe pârtie, iar altele se practică direct pe gheață, cel mai relevant exemplu fiind patinajul artistic.

Frumusețea sporturilor de iarnă este că oricine le poate practica. Dacă ar fi să aruncăm o privire în trecut, am observa că în acele perioade oamenii nu aveau prea multe resurse sau echipamente avansate, de antrenori profesioniști nici nu se punea problema. Cu toate acestea, existau foarte mulți pasionați care se întreceau în astfel de competiții. La fel ca acum, cele mai importante echipamente erau căciula, mănușile, ochelarii de protecție și costumul impermeabil. Iată un scurt istoric al câtorva sporturi de iarnă practicate și astăzi.

Capitala sporturilor de iarnă

Un loc de poveste care este cunoscut ca fiind stațiunea istorică în care a început totul este Arlberg din Austria. Aici s-a construit primul schilift în anul 1936. Mai mult de atât, aceasta este singura locație din care provin patru sportivi olimpici pentru schiul alpin. De atunci, acest sat de munte a devenit cunoscut pentru sporturile istorice de iarnă. Un lucru notabil este faptul că farmecul pitoresc a fost păstrat în ciuda popularității câștigate. Cu toate că timpul pare să stea în loc în Arlberg, tehnologia modernă este la tot pasul. În zonă nu se găsesc deloc automobile datorită sistemului modern de tuneluri subterane.

Farmecul acestei zone atrage atât turiști obișnuiți din toate colțurile lumii, dar locul este binecunoscut și Casei regale olandeze sau actorului Hugh Grant. Nu există nicio îndoială asupra faptului că Austria este țara tradiției când vine vorba de sportul de iarnă.

Curlingul sau șahul pe gheață

Cei ce nu sunt familiari cu acest sport pot să-l considere o activitate oarecum bizară. Curlingul are printre cele mai vechi rădăcini anglo-saxone. A apărut în secolul al XVI-lea, iar pe atunci se practica pe iazuri înghețate, cu pietre obișnuite. Acest sport este caracterizat de eleganță, control și spiritul fairplay.

Pentru că în acest sport strategia este primordială, oamenii l-au numit și „șah pe gheață”. În timp ce un membru al echipei împinge o piatră cu mâner pe gheață, ceilalți asigură alunecarea pietrei în direcția stabilită de cel care aruncă. Scopul lor este ca piatra să ajungă cât mai aproape de centrul țintei, loc care este numit și „casa”.

Oamenii au fost mereu interesați de sporturi, indiferent dacă vorbim despre sporturi de vară sau iarnă. Acest lucru are legătură cu spiritul competitiv moștenit de la strămoși. Nu este greu de înțeles de ce există o legătură atât de strânsă dintre a fi activ și a ne menține spiritul competitiv. Există multe activități care le dau un imbold oamenilor și îi fac să-și amintească de acele „instincte primitive”. Jocurile minții, așa cum este 888 poker online au fost introduse în viața oamenilor acum multe secole. Deși la început acestea au fost populare doar în rândul aristocraților, odată cu trecerea timpului toată lumea a putut să întreprindă această activitate.

Istoria schiului

Cu mult timp înainte ca schiul să fie asociat cu o pasiune sezonieră și un sport de iarnă, acesta era pur și simplu un mod de deplasare. Istoria acestui sport a pornit din necesitate. Se spune că în trecut, pe când încerca să vâneze un animal, zeița Skadi nu a reușit să-l prindă pentru că acesta alerga prea repede. Așadar, și-a pus repede niște tălpici de lemn în picioare iar acest lucru a făcut-o prima schioare din istorie.

Schiul din prezent este, de fapt, o perfecționare a instrumentelor din trecut folosite pentru deplasare. În mezozoic oamenii se foloseau de ce aveau la îndemână pentru a le construi. Astfel, ei foloseau crengi împletite și scânduri legate de picioare cu curele.

Ceva mai târziu, prin anul 1861 nu existau încă pârtii de schi, deși ideea de schiat apăruse deja. Cei ce doreau să practice acest sport erau nevoiți să o facă prin locurile în care zăpada era destul de mare, cu toate că acest lucru presupunea ocolirea copacilor și altor obstacole. Un alt pericol la acea vreme era avalanșa, lucru care este destul de rar întâlnit în prezent datorită intervenției specialiștilor care o țin sub control în zona pârtiilor.

Bobul și sania

Fiecare dintre noi resimte la un moment dat nostalgia vremurilor în care ne dădeam cu sania. Ei bine, cei care concurează la probele organizate de bob sau sanie simt puțin mai multă adrenalină. Conform datărilor istorice, bobul a fost recunoscut pentru prima dată ca probă istorică în Elveția secolului al XIX-lea.

Pistele de gheață special amenajate sunt gazdele perfecte pentru vehiculul semideschis, așezat pe un suport de patine. Sportivii reușesc să atingă viteze de peste 130 de km pe oră. La probă participă în general o echipă formată din doi sau patru coechipieri. Pentru început aceștia împing bobul pe o anumită distanță după care sar în el, sperând să scoată un timp cât mai bun.

Materialele folosite în prezent pentru confecționarea bobului și a saniei sunt de ultimă generație. Un produs finit poate să ajungă chiar la suma de șase mii de euro.

În ceea ce privește recordurile de timp și medaliile câștigate, sportivii germani sunt în top. Andre Lange a obținut patru medalii de aur și una de argint, fiecare dintre acestea fiind câștigate în anii 2002, 2006 și 2010.

Sportul grațios al iernii

Un alt sport la fel de răspândit în zilele noastre, atât printre oamenii de rând cât și printre sportivii profesioniști este patinajul. Această activitate face parte și din probleme olimpice. Există mai multe tipuri de patinaj, artistic și de viteză. Patinajul artistic nu necesită prea multe prezentări. Istoria lui este foarte îndelungată. Conform izvoarelor istorice aflăm că primele patine au fost confecționate din oase și erau fixate de picior cu piele de animal. Ceva timp mai târziu osul a fost înlocuit cu un lemn.

Odată cu trecerea timpului, patinelor li s-au adăugat elemente din metal. Un alt lucru notabil legat de apariția patinajului este legat de participarea femeilor la competițiile individuale din Elveția din anul 1904.

Nordicii au reușit să revoluționeze acest sport în sensul că norvegianul Axel Paulsen a fost cel care a inventat săritura Axel, în timp ce Sonja Henie a pus acest sport pe lista sporturilor de vară.

Istoria sporturilor de iarnă este una foarte complexă din mai multe puncte de vedere. Diversele sporturi care au apărut în trecut, atât din necesitate cât și din pasiune pentru adrenalină sau natură s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Oamenii din trecut nu aveau foarte multe cunoștințe tehnice legate de echipamentele folosite, iar asta nu îi făcea la fel de eficienți ca acum. Cele mai populare sporturi de iarnă la ora actuală sunt schiul, patinajul, snowboardingul, bobul și sania. O altă competiție cunoscută la nivel mondial este proba de biatlon. Participanții trec printr-o probă complexă care implică mersul pe schiuri urmat de trasul cu arma.

În timp ce unele sporturi sunt mai ușor de practicat și se potrivesc chiar și începătorilor, există și activități care necesită o oarecare dexteritate și puțin antrenament. Totuși, aceste lucruri nu îi împiedică pe oameni să se distreze pe cinste și să își arate calitățile dobândite de la strămoși.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...