vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAlai liberal la urne (video)

Alai liberal la urne (video)

Liderii liberali s-au prezentat la urne, ca de obicei, la ora 11:00, însoțiți de colegii de partid.

Liderul organizației locale a PNL, senatorul Costel Șoptică, a votat la secția organizată în cadrul Colegiului Economic. El a fost însoțit de primarul Cătălin Flutur, președintele filialei municipale, Viorel Iliuță, consilierul local Daniel Botezatu, dar a lipsit, de această dată, consilierul județean Mirela Saucă și Cristian Roman.

Liderul PNL este încrezător că va câștiga candidatul pe care-l susține, chiar și în județ, și nu a admis că acesta ar putea pierde. „Sigur ies rezultatele pe care le dorim cu toții”, a spus Șoptică.

Câteva minute mai târziu, la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” a votat și primarul Cătălin Flutur. Acesta a declarat că a votat la fel ca de fiecare dată. „Am votat pentru ce am votat și în urmă cu două săptămâni și pentru ce votez de 30 de ani… Am văzut cum este să fie rău, acum chiar îmi doresc să fie mai bine”, a spus Flutur. Primarul s-a amuzat de speranța președintelui CJ, Costică Macaleți, de a se producere o mare surpriză la aflarea rezultatelor, susținând că pentru Botoșani aceasta nu poate însemna decât victoria candidatului PNL.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...