vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTControl la un depozit de lemne soldat cu două amenzi

Control la un depozit de lemne soldat cu două amenzi

Timp de două zile, pe 27 și respectiv 28 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani cu sprijinul lucrătorilor Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul, primirea, depozitarea şi comercializarea materialului lemnos la un depozit de lemne de pe raza oraşului Dorohoi.

Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate, echipa de control a găsit diferenţe între cantitatea de material lemnos înscrisă în documente şi stocul faptic existent în depozit, în sensul că pentru o perioadă de 6 luni a fost comercializată cantitatea de 39,31 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 4.700 de lei, fără respectarea prevederilor legale.

Prin urmare, administratorul depozitului a fost amendat cu 5.000 de lei, fiind dispusă şi confiscarea valorică a materialului lemnos. Totodată, echipa de control a constatat că societatea nu respectă modul de completare al avizelor de însoţire a materialului lemnos şi registrul de intrare-ieşire material lemnos, motiv pentru care lucrătorii din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au amendat societatea cu 5.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...