Istorii din Botoşani – Conducerea medievală a târgului Botoșani

0
0

Nu vom menţiona aici care erau atribuţiile generale ale şoltuzului şi ale pârgarilor, ci le vom particulariza doar pe cele care sunt atestate documentar în cazul conducerii orăşeneşti botoşănene. În exercitarea acestor atribuţii, autoritatea şoltuzului era îngrădită de cea a vornicilor de târg, a altor dregători şi slugi domneşti, şoltuzul şi pârgarii mai mult constatând şi asistându-i pe aceştia din urmă, îndeosebi începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea.

Câteodată, şoltuzul şi pârgarii sunt chiar ignoraţi de către reprezentanţii domniei, într-o pricină care ar fi trebuit să fie de competenţa lor, aceasta în condiţiile în care pe actul încheiat este aplicată pecetea târgului. Aşa se întâmplă la 5 august 1670, când în prezenţa mai multor târgoveţi români şi armeni din Botoşani, chemaţi să dea mărturie într-o pricină pentru un loc de casă din târg, cei care judecă sunt vornicii de Botoşani, Gheorghiţă fost logofăt şi Dumitraşcu, fost vistier. Şoltuzii (dat fiind faptul că în dispută erau un român şi un armean trebuie să fi fost prezenţi şoltuzii ambelor etnii) şi pârgarii nici măcar nu sunt pomeniţi. Şoltuzul şi pârgarii sunt ocoliţi şi de poruncile domneşti care, pentru diferite pricini din târg, de care ar fi trebuit în mod normal să se ocupe conducerea aleasă a acestuia, se adresează direct vornicilor de Botoşani.

Totuşi în alte cazuri, şoltuzul şi pârgarii semnau ca martori în cadrul tranzacţiilor ce aveau loc pe teritoriul oraşului, fără a mai fi asistaţi de dregători domneşti ba, mai mult, ei fac acest lucru, câteodată, pentru ureadnicul de Botoşani, deşi tranzacţia în cauză nu vizează bunuri patrimoniale din târg, din ocol şi nici măcar din ţinut; prin aceasta, practic, se recunoştea, indirect, competenţa juridică a şoltuzului şi valoarea probatorie a mărturiei sale. Astfel, la 20 iulie 1603, din Botoşani, Macsin şoltuzul cu 12 pârgari, Zberei, fostul şoltuz, alţi târgoveţi, adeveresc luarea ca zălog a unei case din satul Petia, ţinutul Suceava, de către Pătraşcu, ureadnicul târgului. În următorul an, tot la Botoşani, acelaşi Pătraşcu va cumpăra alte trei case, din satul Leucuşeşti, ţinutul Suceava, martori fiind tot Macsin şoltuzul, împreună cu 14 târgoveţi, poate printre ei şi pârgarii. Ambele acte sunt întărite cu pecetea târgului acestea fiind, de fapt, primele impresiuni documentare ale peceţii orăşeneşti botoşănene.

De altfel, şoltuzii şi pârgarii Botoşanilor, dar şi foştii şoltuzi, alături de oamenii buni din târg, sunt menţionaţi cel mai adesea tocmai în ipostaza de martori la tranzacţiile funciare având ca obiect locuri din târg ori din satele megieşe, mai mereu fiind amintiţi după vornicii de Botoşani; pe baza cărţilor de mărturie date de vornicii târgului, secondaţi de şoltuzi, care aplicau şi pecetea orăşenească, domnii eliberau hrisoavele de stăpânire. Este evidentă subordonarea şoltuzului şi pârgarilor faţă de reprezentanţii autorităţii domneşti în chestiuni care erau, de fapt, în sfera de competenţă a reprezentanţilor orăşenilor, privindu-i pe locuitorii oraşului şi impunând, în majoritatea situaţiilor, aplicarea peceţii urbane. Această trecere în plan secund a şoltuzului şi pârgarilor, cu treptata estompare a puterii şi influenţei lor decizionale, este tot mai evidentă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, continuând până la dispariţia instituţiei ca atare.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

 

+1 -0

se încarcă...