vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTDepesedizarea = penelizare. Încă un director pesedist schimbat cu un liberal

Depesedizarea = penelizare. Încă un director pesedist schimbat cu un liberal

Procesul de depesedizare continuă la Botoșani, dar simultan cu cel de penelizare. La scurt timp după ce a fost schimbat directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Botoșani, Bogdan Cîmpanu luându-i locul social-democratei Elena Lăzăruc, conducerea centrală a mai făcut o schimbare pe aceeași filieră. Astfel, Lăcrămioara Pătrăuceanu, soția vicepreședintelui organizației județene a PSD Botoșani, Costantin Pătrăuceanu, unsă în funcția de director adjunct în această vară, în locul lui Bogdan Cîmpanu, a fost schimbată cu Constantin Bulgaru, nimeni altul decât fratele primarului liberal de Răchiți, Florin Bulgaru.

Iar ca dubiile apartenenței politice să nu existe conducerea APIA Botoșani a participat la manifestarea de 1 Decembrie și a făcut parte din delegația destul de numeroasă a liberalilor în momentul în care au depus coroane.

De-a lungul anilor, doar doi directori a avut APIA Botoșani fixați pe post prin concurs, Ovidiu Epuraș, care a părăsit funcția prin demisie, și Liviu Zaharia, care este parte într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava și trimis în judecată. Zaharia a fost acuzat, împreună cu fostul primarul comunei Frumușica, social-democratul Constantin Rădeanu, și omul de afaceri Ion Munteanu, că ar fi falsificat documente pentru obținerea unor subvenții zootehnice, în 2010. În primă instanță, Liviu Zaharia a câștigat procesul, care acum se află la Curtea de Apel Suceava.

În locul său, la conducere a fost numit Bogdan Cîmpanu, care a fost însă schimbat cu Elena Lăzăruc în decembrie 2018. Sub conducerea Elenei Lăzăruc, Bogdan Cîmpanu și-a pierdut și funcția de director adjunct, iar instituția a cunoscut un proces accelerat de pesedizare prin transferul unor funcţionari apropiaţi PSD sau chiar membri ai partidului de guvernământ şi promovarea lor în funcţiile de conducere. Într-un mesaj trimis, la începutul verii, pe adresa redacţiei „Monitorul”, vechii angajaţi ai APIA Botoşani acuzau că cei care nu au susţinere politică sunt obligaţi să meargă „pe jos” sau „cu cele mai vechi maşini”. „Toţi colegii de la control, membri PSD, se plimbă cu cele mai noi jeep-uri, în rest, ceilalți angajați circulă pe jos sau în cel mai bun caz cu cele mai vechi maşini”, se arată în mesaj. Directorul de atunci, Elena Lăzăruc, a dezmințit informațiile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...