spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPedeapsă redusă în cazul criminalului de la Pacea! Decizia este definitivă

Pedeapsă redusă în cazul criminalului de la Pacea! Decizia este definitivă

Decizie șoc în cazul crimei de anul trecut din păduricea aflată lângă cimitirul Pacea, căreia i-a căzut victimă o tânără de 18 ani, Petronela Mihalachi, ucisă de un adolescent cu peste 30 de lovituri de cuțit. Acuzat de omor calificat, cu premeditare şi prin cruzimi, autorul omorului, Bogdan Ionel, a fost condamnat definitiv la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 9 (nouă) ani. Decizia definitivă a fost pronunțată ieri de Curtea de Apel Suceava, după ce magistrații au admis apelul tânărului și au dispus reîncadrarea juridică a faptei în omor, reducând astfel și limitele de pedeapsă. Cum adolescentul recunoscuse fapta şi a cerut să fie judecat în formulă simplificată, magistrații i-au redus și condamnarea de la 14 ani, cât hotărâse inițial Tribunalul Botoșani, la 9 ani. Asta pentru că în momentul comiterii faptei Bogdan Ionel nu avea nici 17 ani împliniţi, iar potrivit Codului penal el putea primi doar pedepse specifice minorilor.

„În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpat, împotriva sentinței penale nr.80 din data de 30.05.2019 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr.1939/40/2018. Desființează în parte sentința penală mai sus-menționată și în rejudecare: Înlătură din sentinţă dispoziţia de aplicare a art.125 Cod penal. În temeiul art.125 Cod penal, aplică măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de 9 (nouă) ani a inculpatului minor pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.113 alin.3 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art.422 Cod procedură penală rap. la art.72 alin.1 Cod penal, deduce în continuare din măsura educativă privativă de libertate luată faţă de inculpat, perioada arestului preventiv din data de 30.05.2019 la zi. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în decizia instanței.

Prin urmare, Bogdan Ionel, care a împlinit între timp 18 ani, își va executa pedeapsa în Centrul de detenţie pentru minori şi tineri de la Tichileşti – Brăila, acolo unde ajung în principal minorii condamnaţi pentru omor, viol, furt şi tâlhărie. Totodată, instanţa l-a obligat şi la plata unor daune materiale şi morale faţă de rudele tinerei ucise.

Crima a avut loc în seara zilei de 25 aprilie 2018, când Bogdan Ionel s-a întâlnit cu Petronela Mihalachi, o elevă în vârstă de 18 ani de la Colegiul Economic cu care se ştia mai de mult şi pe care a invitat-o la o şedinţă foto. Punctul de întâlnire a fost parcul „Mihai Eminescu”, iar de aici tinerii au plecat împreună în păduricea din imediata apropiere a cimitirului Pacea. În acest loc, pe fondul unor discuţii divergente, tânărul a scos un cuţit şi a înjunghiat-o pe fată de peste 30 de ori. Ridicat de poliţişti la scurt timp de la descoperirea trupului neînsufleţit, el a recunoscut în primă fază fapta, după care şi-a schimbat declaraţiile, venind cu tot felul de variante. Doar că procurorii au reuşit să refacă întregul fir al evenimentelor şi au arătat că tânărul ar fi premeditat fapta – arma crimei, un cuţit de bucătărie găsit la domicilul tânărului şi pe care Bogdan l-a luat de acasă în momentul în care a mers la întâlnirea cu Petronela – fiind cel mai bun indiciu.

Probatoriul a fost unul deosebit de complex, procurorii prezentând şi o expertiză ADN care a dovedi implicarea tânărului în crimă, dar şi prezenţa lui la locul faptei. Ba mai mult, anchetatorii au solicitat şi ajutorul experţilor care au realizat un profiler, adică profilul psihologic al tânărului, toate aceste probe fiind zdrobitoare. Ce nu au reuşit să indice clar procurorii au fost mobilul crimei şi asta pentru că este greu de spus ce anume l-a determinat în mod direct pe tânăr să ia decizia de a o ucide pe Petronela. Cert este că între cei doi au existat discuţii divergente, reproşurile făcute de fată fiind doar o ipoteză, la fel ca şi celelalte variante de lucru analizate de procurori respectiv eventuale nemulţumiri privind calitatea fotografiilor realizate de Bogdan sau o posibilă idilă cu Petronela la care tânărul ar fi visat. „În lipsa unor probe care să le susţină, toate rămân la nivel de simple speculaţii. Doar el poate şti ce anume l-a determinat să acţioneze într-un mod atât de violent”, au spus anchetatorii

Cazul în sine a fost cutremurător, având în vedere violenţa de care a dat dovadă agresorul, vârsta autorului dar şi impactul emoţional creat în comunitate. Crima a generat reacţii în toate mediile, inclusiv pe reţelele de socializare, orice informaţie nouă generând un val de opinii. Procesul s-a desfăşurat însă cu uşile închise, aşa cum impune Codul penal în cauzele cu minori, în sala de judecată având acces doar cei implicaţi în mod direct respectiv Bogdan Ionel, avocatul acestuia, aparţinătorii legali, completul de judecată şi rudele victimei cu apărătorii acestora. Cert este că procesul s-a desfăşurat extrem de rapid, acest lucru datorându-se şi efortului făcut de procurori şi poliţişti care au adunat probă cu probă, demontând alibiurile pe care tânărul a încercat să şi le construiască în timpul anchetei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...