spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTRezultatele alegerilor de la Botoșani, decise de miile de voturi de pe...

Rezultatele alegerilor de la Botoșani, decise de miile de voturi de pe listele suplimentare

Victoria lui Klaus Iohannis în turul doi pe care o clamează acum liberalii în negocierile pentru funcția de prefect, nu e deloc concludentă, fiind obținută la limită și ridicând mari semne de întrebare a mecanismului ei de producere.

Plecând de la procesele verbale ale Biroului Electoral Județean al celor două tururi, se poate vedea, pe lângă faptul că în turul doi au votat cu 6.600 de persoane mai mult (n.r. – o creștere de aproximativ 5%), și o creștere importantă a numărului de voturi pe listele suplimentare. Vorbim de 13.883 de voturi în turul doi, față de 12.747 în primul tur, o creștere de 1.136 de voturi (n.r. – o creștere de aproximativ 10%). Cum la alegerile naționale românii pot vota oriunde, pe listele suplimentare, iar identitatea este verificată online, nu se poate vorbi de o fraudă prin turism electoral în sensul clasic, în schimb putem avansa ipoteza unui turism electoral care să schimbe rezultatul pe anumite zone.

De altfel, după aflarea rezultatului alegerilor prezidențiale, reprezentanți ai PSD au avansat teoria conform căreia „culoarea județului” a fost schimbată artificial prin „importul” unor liberali din județele Iași și Suceava. Aceștia, care oricum votau cu Klaus Iohannis, ar fi fost aduși să-și exprime votul în județ „pentru a șterge pata roșie de pe obrazul Moldovei”. „Diferența de voturi este de numai 690. Uitați-vă la câte persoane au votat pe listele suplimentare mai ales în comunele limitrofe județelor Iași și Suceava și o să găsiți și explicația rezultatului”, declara săptămâna trecută un lider PSD. Trebuie spus că social-democrații au fost singurii care au solicitat, conform legii, copii după listele electorale suplimentare, dar până aseară acestea nu au fost încă analizate. Scuzele sunt multiple, ba că nu le-au primit pe toate de la reprezentanții pe care i-au avut în secțiile de vot, ba că nu a fost timp pentru o astfel de analiză. Ideea e că și în ședințele de partid de la PSD au izbucnit tensiuni între responsabilii de colegii (n.r. – vechile colegii electorale), acuze conform cărora și-au furat unii alții votanții. „Sunt care au luat votanți de ai noștri dintr-un colegiu și i-au dus în altul pentru a-și crește scorul și imaginea în ochii conducerii partidului. Ne furăm unii alții căciula. La locale contează doar votul de pe listele permanente. Atunci nu poți vota decât în circumscripția în care îți ai domiciliul”, a declarat unul dintre responsabilii din județ ai campaniei electorale Vioricăi Dăncilă.

Cea mai mare anomalie, unde s-a schimbat ierarhia candidatului față de primul tur, s-a înregistrat la Dragalina (Cristinești), unde numărul de persoane de pe listele suplimentare a crescut, de la turul I la turul II, cu 75, de la 56 la 131. Aici, Iohannis a obținut 171 de voturi, ceea ce înseamnă un procent de 53,3%. În primul tur, Dăncilă câștigase cu 40,2% (98 din cele 244 de voturi valabil exprimate) la 36,9% (90 din cele 244 de voturi valabil exprimate).

O altă situație s-a înregistrat în comuna Pomârla. Aici, în primul tur, Viorica Dăncilă a obținut 39% din voturi, Klaus Iohannis – 27%, iar Mircea Diaconu, candidatul susținut de primarul Dumitru Chelaru doar 20%. În turul doi, după ce Dumitru Chelaru și-a anunțat „transferul” la PNL, Klaus Iohannis a obținut 52,3%, în timp ce Viorica Dăncilă doar 47,7%. Trebuie spus că numărul persoanelor care au votat pe listele suplimentare în această comună s-a dublat, 189 față de 87. „Cunoaștem aceste aspecte, dar lupta adevărată se va da la locale”, a conchis un lider PSD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...