spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTConcert de colinde la Biserica “Buna Vestire”

Concert de colinde la Biserica “Buna Vestire”

Bucuria nașterii Domnului Iisus Hristos a fost vestită, duminică, de peste 50 de tineri și elevi din municipiul Botoșani, la biserica „Buna Vestire”, din cartierul Primăverii.

Cele mai frumoase colinde au fost reunite în Concertul  „Hristos se naşte, slăviţi-L!”, susținut de Corul „Teofania” al Bisericii „Buna Vestire”, dirijat de Teofan Dascălu , de Corul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” Botoşani, dirijor profesor Cezar Grădinaru, dar și de Corul de copii al parohiei „Buna Vestire”.

“Biserica s-a aflat în șantier ani buni, iar concertul acesta de colinde este ca o mulțumire pentru că această parohie are un lăcaș de cult atât de frumos și în care creștinii se pot ruga și pot aduce Slavă lui Dumnezeu. Ne dorim să devină o tradiție frumoasă, pe care generațiile care vin să o ducă mai departe.” a declarat profesorul Cezar Grădinaru.

Peste o sută de credincioși, enoriași și nu numai, au colindat Și au urat împreună și au retrăit cu emoție și nostalgie anii copilăriei, în care umblau din casă în casă pentru a duce vestea minunată tuturor.

“Este bine să luăm aminte că Dumnezeu se coboară în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire. Dacă vom conștientiza dragostea lui Dumnezeu față de noi, față de lume, și gradul de mântuire a noastră  poate vom fi și noi mai răbdători și mai buni.

Astăzi am avut emoții sfinte pentru că am avut parte de colinde frumoase, de copii minunați, de efort și muncă din partea lor, emoții care se simt, de obicei, în preajma Crăciunului”, a spus  preotul paroh Dan Afloarei.

La eveniment au participat surorile misionare de la Il Girotodo, dar și preotul profesor Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” Botoşani.

“Emoțiile Crăciunului sunt cele mai mari pentru copii. Noi, adulții, suntem copleșiti că îi vedem pe ei, curățenia, puritatea, bucuria lor. Astăzi cei mai mulți dintre noi cred că e cel mai bine să ai doar masa plină, să fii extreme de bucuros și să fie cât mai multe lumini, în case, pe la case și în oraș, Dar niciuna din ele nu are substanță dacă nu Îl are pe Hristos în centru. Degeaba sunt eu la o masă bogată, degeaba sunt eu la o casă luminată, degeaba sunt eu un om mulțumit dacă nu m-am smerit pe mine să devin un colindător ca ei. Am constatat, cu surprindere, în ultimii ani, că noi, adulții, nu mai colindăm. E greșit să ne fie rușine și să lăsăm doar copii să colinde. Colinda copiilor vorbește despre același Hristos în care credem și noi, despre aceeași bucurie pe care am trăit-o și noi când am fost copii și pe care o trăim și acum, când suntem mari. Gândul meu către dumneavoastră e să redeveniți colindători. Nu uitați că noi suntem copii ai Dumnezeului Celui Nevăzut. Și din plămada Lui, din răsuflarea Lui, ne-am născut și noi. Și dacă ne punem nădejdea în coșul din supermarket, în securitatea alianțelor internaționale, în garanţia băncilor străine, dacă ne punem nădejdea în cele ale lumii, nimic din logica celor mici… nu are logică.Să ne iubim părinții așa cum sunt, să ne iubim Creatorul așa cum Este, să vă iubiți unii pe alții asa cum sunteți,  colindându-vă despre bucuria Crăciunului și despre Lumina lui Hristos!”, a subliniat preotul profesor Daniel Dascălu.

Potrivit tradiţiei, la final colindătorii au primit pachete cu fructe și dulciuri.

Biserica „Buna Vestire“ a fost înfiinţată în luna mai 1995, ctitorul său fiind părintele Emilian Hrubaru, care a trecut la cele veşnice în anul 2002. Lucrările au fost continuate de preotul paroh actual, Dan Afloarei. Iniţial, biserica a fost construită din lemn, însă între timp în acelaşi spaţiu a fost ridicată biserica din cărămidă. Aceasta a fost finisată atât la interior, cât şi la exterior, și recent a fost finalizată și pictura interioară.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...