Istorii din Botoşani – Conducerea medievală a târgului Botoșani

0
Istorii din Botoşani – Conducerea medievală a târgului Botoșani

Şi în ceea ce priveşte atribuţiile juridice ale şoltuzului şi pârgarilor, ele sunt limitate de obligaţia de a face mereu apel la autoritatea domnească, reprezentată de vornicii târgului şi de alţi dregători domneşti. Mai mult, şoltuzii şi târgoveţii de vază din Botoşani sunt obligaţi să asiste, ca martori, la uzurpări ale privilegiilor urbane, cum se întâmplă la 20 august 1636, când Vasile Lupu voievod întăreşte lui Dumitru Roşca, ispravnicul de Iaşi, ajuns mai târziu vornic al Botoşanilor, un heleşteu din hotarul satului Bătrâneşti, în ocolul târgului, două treimi din suprafaţa iazului fiind în hotarul Botoşanilor. Mărturiile sunt date de Gheorghiţă şoltuzul şi Dumitru, şoltuzul de Botoşani, Andronic  bătrânul (probabil acelaşi cu Andronic menţionat în mai multe rânduri ca martor, în calitate de om bun din Botoşani, în documentele de pe la începutul sec. al XVII-lea), Chirilă (un alt târgoveţ pe care documentele îl pomenesc, de câteva ori, ca martor), popa Ionaşcu, popa Costin, Bogdan şi Ovanes, ultimul sigur armean, toţi din Botoşani, alţi locuitori din târg şi „din megieşi”

Competenţele fiscale ale şoltuzului sunt exercitate de către acesta tot împreună cu vornicii târgului şi alţi slujbaşi domneşti mai mici, pe care este nevoit să îi asiste, libertatea de decizie fiindu-i îngrădită şi lăsată să se manifeste doar în aspecte ce ţin de modul de îndeplinire a sarcinilor. Probabil că şoltuzul şi pârgarii repartizau sumele pe care, după sistemul cislei, trebuiau să le dea orăşenii, dar birul era strâns de organele fiscale domneşti, sub supravegherea vornicilor, şoltuzul neavând nici dreptul de a acorda scutiri de bir.

În schimb, şoltuzul şi pârgarii colectau alte dări şi angherii, dar şi aici intervenea amestecul reprezentanţilor domniei. Astfel, la 4 iunie 1733, Constantin Mavrocordat voievod scutea doi preoţi „de la biserica domniască de la curte din târg din Botoşani, undi esti hramul Sf. Neculai” de „de darea domnească şi cea vlădiciască, de sulgiu, de dijma de pâine, de podvozi, de chile, de conace, de olăcării şi de toate dările şi angheriile” pe care trebuiau să le dea ceilalţi preoţi. Mai mult, domnul le acorda anumite privilegii care loveau în interesele imediate ale orăşenilor, evidenţiindu-le totodată şi limitele autonomiei. Astfel, li se dădea privilegiul de a lua vamă din târg, câte doi bani pentru fiecare vită ce se vinde şi câte un potronic pentru fiecare cal „precum au fost obicei de vac”; duminicile, să ia „de trunchiul de mesărniţă câte o pecie de trunchi”, iar în rest şi vamă din moara domnească, tot după obiceiul din veac. Vornicii târgului şi  „şoltuzul cu pârgar” sunt atenţionaţi să respecte această carte.

Chiar dacă între conducerea orăşenească şi satele din ocol nu existau raporturi de subordonare ale celor din urmă faţă de primii, câteodată şoltuzul cu pârgarii, poate şi alţi târgoveţi, săvârşeau anumite excese, împreună cu vornicii de Botoşani şi slujbaşii domneşti de acolo, invocând poate pretinse porunci domneşti, pe care le răstălmăceau şi executau după bunul plac. Acestor excese domnii le răspundeau cu solicitări ferme de încetare a lor, cum o făcea, la 12 noiembrie 1629, Alexandru Coconul, fiul lui Radu Mihnea voievod, care scria dregătorilor din Botoşani, şoltuzului şi pârgarilor şi tuturor slujitorilor din ocolul târgului să lase în pace satul Teişori „de podvoade, dajdii, cai de olac şi de toate dările, plătind numai dajdia împărătească”.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

+5 -0

se încarcă...