spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTSăptămâna cu vreme schimbătoare

Săptămâna cu vreme schimbătoare

Vremea va fi foarte schimbătoare în aceste zile, dar și așa temperaturile vor fi mai mari decât săptămâna trecuta.

Astăzi, va continua încălzirea vremii începută la sfârșitul săptămânii, maximele urmând să ajungă al 8°C, în timp ce temperaturile minime vor coborî destul de mult sub pragul de îngheț, urmând a se stabiliza în jurul valorii de -4°C. Pe fondul unei dimineți de marți răcoroase, temperatura maximă a zilei de mâine nu va urca mai mult de 1°C-2°C, în timp ce minima se va stabiliza la pragul de îngheț.

De miercuri, temperaturile maxime vor începe să crească în fiecare zi câte un grad Celsius, în timp ce minimele vor oscila în jurul a 0°C. Astfel, în weekend vom avea parte de zile frumoase cu temperaturi de 6°C-7°C. Temperaturile se vor situa în jurul sau chiar peste cele normale, iar la sfârșitul săptămânii este posibil să avem parte de lapoviță și ninsoare.

Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-100 centimetri în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică și local

extremă) în aproape tot județul.Ca urmare, ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura uşor mai lent, fiind posibilă semnalarea stării de repaus biologic. Pe ansamblu, starea de vegetaţie a plantelor va fi bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile efectuate tardiv.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...