vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBebeluş asfixiat în timpul naşterii

Bebeluş asfixiat în timpul naşterii

O fată de 16 ani a încercat să dea naştere unui bebeluş, acasă, ascunsă de mama ei. Din nefericire, poziţionarea copilului a făcut ca acesta să se nască cu picioarele înainte. Din această cauză capul micuţului nu a putut ieşi şi a murit asfixiat.

Incidentul cumplit a avut loc sâmbătă dimineaţă, în localitatea Hlipiceni. Cea care a sunat la 112 a fost chiar mama fetei, care a descoperit grozăvia când totul era prea târziu. Femeia a observat că fata ei se plimba încontinuu pe uşă, când în cameră, când la toaleta din fundul curţii. Minora a reuşit să îşi ascundă sarcina de mama ei pe tot parcursul celor nouă luni, astfel că femeia nu avea nicio bănuială. „La un moment dat, am intrat în camera fetei şi am observat că aceasta plângea şi avea ceva între picioare, iar când m-am uitat mai bine am observat trupul pe jumătate ieşit, al unui bebeluş”, a povestit aceasta cadrelor medicale.

Femeia a încercat să îl scoată cu totul, însă nu a reuşit, apelând disperată la serviciul 112. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă care era în apropiere, dar şi un echipaj cu medic de la Botoşani. „Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind vorba de o prezentaţie pelviană, iar decesul survenind, probabil, în urma asfixiei mecanice. Acest lucru urmează să fie stabilit de medicii legişti”, a spus medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani. Trupul bebeluşului, care era de sex masculin, a fost în cele din urmă, detaşat de corpul mamei, fata fiind preluată de ambulanţă şi transportată la Maternitatea Botoşani, unde urma să îi fie scoasă placenta, în timp ce trupul neînsufleţit a fost preluat de medicii legişti pentru efectuarea unei autopsii, care să stabilească exact cauza decesului.

Ce este prezentaţia pelviană

Cu câteva săptămâni înainte ca travaliul să înceapă, cei mai mulți copii se așează într-o poziție care să le permită să iasă din canalul de naștere mai întâi cu capul. Totuși, nu se întâmplă întotdeauna asta și fesele sau picioarele copilului ar putea fi poziționate primele. Această condiție se numește prezentație pelviană și apare la aproximativ 1 din 25 de nou-născuți la termen.

În prezentația pelviană, capul copilului este ultima parte care va ieși, ceea ce va face mult mai dificilă naşterea, uneori medicul fiind nevoit să folosească forcepsul.

Riscul de deces este foarte mare

Aceasta poziție poate fi, de asemenea, problematică, deoarece creste riscul de a se forma o buclă din cordonul ombilical, care ar putea să afecteze bebelușul dacă acesta este născut pe cale vaginală, ceea ce va afecta furnizarea copilului cu sânge și oxigen. Mai grav, capul copilului se poate bloca în canalul de naștere, mai ales în cazurile în care aceasta nu este asistată, şi astfel se poate ajunge la tragedii.

Un copil în prezentaţie pelviană trebuie născut sub strictă supraveghere medicală, fiind necesară monitorizarea bătăilor cordului fetal pe toata perioada travaliului, iar dacă sunt semne de suferinţă fetală, se va indica operaţia cezariană.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...