vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAgitație maximă în PSD

Agitație maximă în PSD

Anunțata demisie a lui Mihai Tincu din fruntea organizației municipale a PSD s-a transformat doar într-o suspendare din funcție până după alegerile locale, pentru „a-i da mai multă forță în campania electorală lui Cosmin Andrei”. Mutarea s-a produs într-o ședință, pe ceas de seară, la sfârșitul săptămânii trecute, dar nu a fost oficializată printr-un act depus la sediul partidului.

Domnul Tincu mi-a predat frâiele organizației municipale”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei, care a recunoscut că nu s-a semnat niciun act. Acesta susține că se va purta ca și cum ar fi președinte.

Se fac taberele

Mișcarea lui Tincu trădează de fapt agitația care se petrece acum în PSD Botoșani. De fapt, nici candidatura lui Cosmin Andrei nu pare a fi bătută în cuie, în discuții fiind mai multe variante, unele dintre ele depinzând de rezultatul alegerilor de la Congresul partidului de la sfârșitul lunii viitoare. Tabăra grupată în jurul lui Costică Macaleți l-ar susține la conducerea partidului pe fostul premier Sorin Grindeanu în schimbul preluării șefiei organizației locale de la cuplul Federovici-Budăi.

În acest scenariu, Costică Macaleți ar putea candida din nou la șefia Consiliului Județean (CJ) în tandem cu Liviu Toma sau Răzvan Rotaru la primăria municipiului. O altă variantă agreată de această tabără ar fi ca Liviu Toma să candideze la șefia CJ și Răzvan Rotaru la primărie. Și asta deoarece sunt primari care au declarat că nu sunt de acord să susțină un alt candidat decât din tabăra lui Costică Macaleți. Printre aceștia, cel mai vocal este primarul de Drăgușeni, Eugen Nechita, care a declarat că-și va face campanie doar pentru el, iar la CJ îl va susține pe candidatul PNL, Costel Șoptică.

Dorin Birta, primul care intră în luptă

Lucrurile sunt doar la nivel de intenție, singurul care și-a depus oficial candidatura la nominalizarea pentru șefia CJ fiind actualul vicepreședinte al instituției Dorin Birta. La nivel de discuții s-au mai zvonit candidaturile senatorului Lucian Trufin, consilierul județean Sergiu Marian, primarul de Săveni Relu Târzioru și chiar fostul subsecretar de stat Dan Deleanu.

Pe acest fond tensionat, reprezentanții PSD au fost chemați la sediul partidului pentru a-și reafirma „vocația social-democrată”, mai ales după declarația lui Florin Țurcanu, potrivit căreia Manuela Zarug, a cărui fiu a ajuns vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) cu susținerea ALDE, ar trece în tabăra lui Tăriceanu. „Doamna Manuela Zarug ne-a anunțat încă înainte ca fiul său să fie numit la ANSVSA că acesta a fost nominalizat, dar a afirmat că aceasta nu are nimic de a face cu actuala sa poziție în PSD. Rămâne la noi”, a conchis Doina Federovici.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...