marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTBotoșăneanca dată dispărută s-a întors singură acasă

Botoșăneanca dată dispărută s-a întors singură acasă

Botoșăneanca dată dispărută la începutul acestei săptămâni a revenit singură la domiciliu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, Florentina Georgiana Chirilă s-a întors acasă în seara zilei de 20 ianuarie a.c. „Aceasta a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a fost plecată de la domiciliu”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Având în vedere că tânăra are aproape 30 de ani, polițiștii au apreciat că a fost vorba de o plecare voluntară de la domiciliu și imediat ce aceasta a revenit acasă măsura urmăririi a fost revocată.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția ei la începutul acestei săptămâni. Astfel, Florentina Georgiana Chirilă a plecat de acasă duminică, pe 19 ianuarie a.c., când a ieșit din apartament și a plecat fără să precizeze unde se duce. Alertați că aceasta nu a mai revenit acasă la o oră rezonabilă, așa cum obișnuia, cei din familie au sesizat poliția și au dat-o dispărută.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...