joi, septembrie 18, 2025
AcasăLocal BTUn inspector a revenit în echipa IŞJ, la câteva luni după ce...

Un inspector a revenit în echipa IŞJ, la câteva luni după ce şi-a dat demisia

De la începutul acestei săptămâni, a revenit în echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean profesorul Mihaela Filip. Ea a fost inspector şcolar de istorie – geografie până în vara anului trecut, când, la expirarea mandatului de patru ani, a anunţat că revine la catedră, deşi, potrivit legii, mai putea lucra în instituţie încă un an.

În toamna anului trecut, a fost  numit inspector de istorie – geografie, profesorul Cristian Gavril, însă acesta a lucrat doar o săptămână, după care a decis să revină la catedră. Câteva luni, conducerea IŞJ a căutat un alt profesor care să fie numit pe acest post, însă fără rezultat.

„Având în vedere că nu am găsit altă soluţie, doamna Mihaela Filip a acceptat să revină în IŞJ. Avem şi foarte multe activităţi în acest semestru, olimpiade, concursuri, examene naţionale şi pur şi simplu eram blocaţi pe disciplinele istorie şi geografie”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.9 ° C
14.6 °
13.3 °
81 %
0.5kmh
6 %
J
20 °
vin
22 °
S
26 °
D
30 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Știrea de săptămâna trecută conform căreia o gașcă de drone rusești au violat până în străfunduri spațiul aerian polonez a reprezentat unul dintre cele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...