duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTBotoșănenii nu s-au înghesuit la sărbătorirea Micii Uniri (foto - video)

Botoșănenii nu s-au înghesuit la sărbătorirea Micii Uniri (foto – video)

Împlinirea a 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românescă, sub numele „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti” şi sub conducerea aceluiaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, a fost marcată și la Botoșani. Prezența botoșănenilor la manifestare a fost una mult mai redusă decât anul trecut, în ciuda faptului că vremea a fost acum mult mai caldă.

Prefectul Alexandru Colbu, subprefectul Dan Nechifor, șefii structurilor subordonate și membrii Cancelariei au pornit la 10:45 pe jos de la Prefectură spre Monumentul Domnitorului Al.I. Cuza din Bulevardul „Mihai Eminescu”.

Aici au fost primiți detașamentul de onoare constituit din angajați ai structurilor Ministerului de Interne și ai Ministerului Apărării. După ce acesta a prezentat onorul prefectului Alexandru Colbu a avut loc o ceremonie militară deschisă de serviciul religios.

Oficialii botoșăneni, reprezentanţii veteranilor şi ai cadrelor militare şi MAI și membrii partidelor politice au depus coroane la monumentul din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

După momentul depunerii de coroane, detaşamentul de onoare format din militari şi angajaţi ai structurilor Ministerului de Interne au defilat prin faţa monumentului.

La final lumea s-a prins într-o mică horă, care s-a învârtit doar câteva zeci de secunde. La început politicienii s-au codit să dea mâna cu cei din conducerea Prefecturii, grupându-se pe partide, timp în care Hora Unirii s-a cam terminat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
25.6 ° C
25.6 °
25.5 °
42 %
0.7kmh
0 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...