spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTMemorialul Ipoteşti a realizat Agenda "Eminescu - 170"

Memorialul Ipoteşti a realizat Agenda „Eminescu – 170”

Memorialul Ipotești a elaborat o agendă pentru anul 2020. Instituţia de cultură și-a denumit agenda „Eminescu – 170”, generic care, în mod evident, face trimitere la ziua nașterii Poetului. Fiecare dintre cele 365 de file ale agendei se referă la un eveniment din viața poetului, închipuind o cronologie în care ordinea evenimentului consemnat nu reproduce ordinea lineară a istoriei, ci urmărește ziua, indiferent de an. Creând numeroase analepse (evocare ulterioară a unui eveniment istoric – n.r.) și prolepse (evocare în avans a unui eveniment ulterior – n.r.), cronologia „Eminescu – 170” invită la rememorarea unei zile din viața Poetului, solicitându-l pe cel care o deschide să plaseze evenimentul în contextul biografiei eminesciene. În agendă sunt consemnate momentele în care a fost publicat un text sau un articol, a fost trimisă o scrisoare, redactată o cerere sau un raport, descrisă o activitate, reprodusă o amintire în legătură cu Poetul.

Pe fila 23 ianuarie, de exemplu, este consemnat: 1877 –  Eminescu scrie, în „Curierul de Iași”, despre literatura produsă până atunci în Botoșani: „Dintre cei mai vechi, Ralet a scris mai corect, dar cu toate acestea operele lui n-au însămnătate. Între cei mai noi I. Adrian e necorect în formă și lipsit de gândiri serioase. Cât despre geniurile poetice, literare, medicale, financiare, juridice etc. etc., cari ar fi să iasă (…) acelea vor avea să apară de acu-nainte”.

Pe fila 24 august scrie: 1874 – Prin ordinul Ministerului Cultelor și al Instrucțiunii Publice, Eminescu este numit bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași.

Ideea agendei și selecția textelor îi aparține managerului Memorialului, Ala Sainenco, iar conceptul grafic – graficianului Liliana Grecu.

„Miza agendei este apropierea de Eminescu cel real, demitizat, de textul și contextul în care a trăit, propunând celor care sunt obișnuiți să țină o agendă să înceapă fiecare zi, pe parcursul unui an, cu un gând despre Eminescu”, a declarat Ala Sainenco.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...