Ministerul Muncii își face site cu documentele necesare pentru serviciile pe care le prestează

0

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a lansat site-ul servicii.mmuncii.gov.ro, care oferă informaţii şi documente despre toate cele 180 de servicii şi beneficii pe care le gestionează Ministerul şi instituţiile din subordine. Site-ul a fost gândit astfel încât persoanele care au nevoie de informaţii despre un beneficiu sau serviciu public să poată găsi într-un singur loc date privind documentele necesare pentru depunerea dosarului, precum şi formularele aferente.

În prezent, doar 39 din cele 180 de formulare aferente serviciilor şi beneficiilor sociale pot fi transmise prin mijloace electronice, iar durata de completare a unui formular variază de la cinci până la peste 40 de minute. Formularul cel mai uşor de completat este cel pentru completarea veniturilor salariatului prin acordarea a 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj. Formularele pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere copil, respectiv a venitului minim garantat necesită aproximativ 30 – 40 de minute pentru a fi completate. Pentru completarea formularului pentru obţinerea pensiei internaţionale sunt necesare peste 40 de minute.

Din cele 180 de beneficii şi servicii prestate de MMPS şi agenţiile din subordine, doar pentru 106 există formulare tip. Pentru 67 de servicii şi beneficii, cererile pentru depunerea dosarului trebuie scrise de mână.

Nu pot estima când va veni ziua în care utilizatorii de internet vor trimite cererile, dar şi documentele justificative prin email/online, urmând a fi verificate astfel încât persoana să fie programată şi să se deplaseze la sediul instituţiei vizate o singură dată, la o oră stabilită. Există deja instituţii care fac acest lucru în România şi care rezistă în faţa suspiciunilor de lipsă de securitate pentru că au înţeles că vremurile s-au schimbat, iar informatizarea trebuie să intre adânc în practica de lucru din administraţie”, declara, recent, minsitrul Muncii, Violeta Alexandru.

+2 -1
se încarcă...