sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTCorneliu Popescu vrea schimbarea șefei DSVSA până la sfârșitul săptămânii (video)

Corneliu Popescu vrea schimbarea șefei DSVSA până la sfârșitul săptămânii (video)

Liderii organizației județene a Partidului Mișcarea Populară (PMP) Botoșani cer partenerilor de guvernare de la PNL să respecte protocolul semnat pentru susținerea Guvernului Orban și a candidaturii lui Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale și să numească în funcție șefii la cele patru instituții pe care le-au negociat până pe 1 februarie. Este vorba de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Inspecția Fiscală de la Direcția Finanțelor Publice, Direcția Silvică și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). „Partidul Mișcarea Populară ne-a anunțat de la nivel central, încă din decembrie, că în urma negocierilor, PMP Botoșani poate susține patru instituții. Am ales, de comun acord, cu partenerii noștri populari europeni, adică Partidul Național Liberal, cele patru instituții… Am putut să ne alegem oameni pe care să-i putem susține, oameni care, cred, că sunt competenți, oameni care nu pot fi învinuiți sau învinovățiți de ceva”, a declarat Corneliu Popescu. Acesta a mai afirmat că a trimis către PMP central instituțiile pe care le-a ales și CV-urile celor pe care organizația locală îi susține pe funcție. Este vorba de Rodica Zelincă pentru DSVSA, de Cornel Aioanițoaie pentru Inspecția Fiscală, de Marius Havriș pentru Direcția Silvică și de Dan Moldoveanu pentru ITM. Interesant este faptul că trei dintre directorii propuși sunt deja pe funcții: este vorba de Marius Havriș, Cornel Aioanițoaie și Dan Moldovanu, care dețin funcțiile ca interimari. Cel de al patrulea post pus în discuție, cel de director al DSVSA, este ocupat de liberala Minodora Vasiliu. Aceasta a rezistat pe funcție fără probleme și pe timpul guvernării PSD, dar, în ultima perioadă, Corneliu Popescu a discutat de mai multe ori despre schimbarea ei. De asemenea, săptămâna trecută s-a zvonit că Minodora Vasiliu va fi transferată la Tulcea, iar în locul său va fi adus cineva din Olt.

În această perioadă, Minodora Vasiliu este în concediu de odihnă. Aceasta susține că este la curent cu discuțiile despre înlocuirea sa doar din presă, oficial nefiindu-i transmis nimic. „Respect părerile și nu am ce să comentez”, a declarat Minodora Vasiliu.

Numele înlocuitoarei sale, Rodica Zelincă a fost vehiculat și pentru postul de subprefect, care i-ar reveni PMP.

Pe de altă parte, mai trebuie spus că numele a doi dintre directorii pe care a anunțat că-i susține PMP ar fi susținuți și de cei de la ALDE, în discuție fiind aceeași Rodica Zelincă și Dan Moldoveanu. Corneliu Popescu susține însă că anunțul făcut de consăteanul său de la conducerea ALDE, Florin Țurcanu, ar ascunde de fapt o stratagemă nereușită prin care să determine PMP să renunțe la cei doi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...