Istoricul Gică Manole îşi lansează mâine o nouă carte

0

Gică Manole, cunoscut profesor și istoric botoșănean, își va prezenta, joi, 30 ianuarie, începând cu ora 16.30, în Sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu”, volumul ”Carol II. De la dezertare la genocid”. Volumul a fost lansat anul trecut la Iași, sub egida Editurii  ”Cartea Românească Educațional”.

Cartea își propune, așa cum spune chiar autorul, să ofere cititorilor ”o altfel de istorie despre perioada interbelică, istorie bazată pe surse contemporane, mărturii credibile și pertinente în baza cărora se conturează un alt chip al timpului istoric numit”.

”Pe Carol II l-am judecat după fapte nu după vorbe, cât și baza celor mărturisite de oamenii ce i-au stat în preajmă. Este posibil ca răspunsurile, explicațiile și interpretările mele (din această carte) să poarte pecetea subiectivității. Mă întreb care istorie scapă amprentei subiectivității? Folosind mărturii de primă mână ale unor contemporani ce au făcut parte din structurile politice, oligarhice ale epocii, nu am nicio îndoială că aceste mărturii au fost și sunt obiective, în acord cu starea istorică de fapt”, mai spune Gică Manole.

+3 -0
se încarcă...