spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTFlorin Țurcanu nu renunță la politică (video)

Florin Țurcanu nu renunță la politică (video)

Florin Țurcanu rămâne la conducere ALDE Botoșani, în ciuda condamnării de patru ani și trei luni de închisoare în dosarul de corupție în care a fost judecat în primă instanță de Tribunalul Botoșani. Anunțul a fost făcut de liderul ALDE în conferința de presă de susținută ieri la prânz. „Noi avem o misiune. Nu există calitatea de coordonator o funcție de conducere. Este cineva care trebuie să o facă în partid. Este un om care se ocupă cu organizarea partidului, să meargă în teritoriu, să creeze rețea electorală, să identifice candidați la primărie”, a declarat Florin Țurcanu.

În încercarea de a-și pleda cauza, Țurcanu a confundat partidul pe care-l conduce cu cel pe care l-a condus, adică PNL. „Conducerea Partidului Național Liberal (n.r. – de fapt ALDE) este dată, la momentul ăsta, de președintele desemnat de Biroul Politic Național (n.r. – Roxana-Florentina Anușcă-Țurcanu), care la rândul domniei sale a desemnat dreptul de semnătură secretarului general și unuia dintre vicepreședinți. Adică ori eu, ori Gelu Matei putem semna orice document. Dacă vreți să vă spun și doriți acest lucru, o să-l las pe Gelu Matei să semneze documentele, ca să nu mai semnez eu foarte mult, poate deranjează semnătura mea. Mai mult de atât nu am la ce să renunț… Trebuie să merg mai departe atâta timp cât echipa își dorește acest lucru”, a declarat Florin Țurcanu.

Acesta susține că decizia instanței nu poate afecta partidul. „Un partid de 4%, cât de jos poate să se ducă?”, a întrebat Țurcanu, declarând că își va asuma toate lucrurile și că va lupta până la capăt. Liderul ALDE Botoșani a mai declarat că vorbește zilnic cu președintele partidului Călin Popescu-Tăriceanu și el cu multe probleme penale. „Dumnealui apreciază munca echipei de la Botoșani și dacă dorește detalii, poate oricând să le solicite. Deocamdată, pe acest subiect, mi-a spus doar «Doamne ajută Mai avem de luptat! Mergi înainte!»”, a mai spus Florin Țurcanu.

Fostul șef al CJ Botoșani a mai afirmat că este „hăituit” și s-a dorit căderea sa, dar nu poate fi acuzat că ar fi furat vreun leu din banul public. „Am fost verificat pe toate proiectele posibile și imposibile, inclusiv deplasările mele care au fost făcute în interesul județului, au fost verificate… Ca să urmărești un om și unde a fost cazat, și ce a întreprins în ziua respectivă, ce a mâncat, ce a făcut, cred că mi se pare exagerat prea mult. Mai mult de atât, am avut foarte multe dosare penale deschise… Am văzut cât de mult am fost dorit să ajung într-o situație delicată, cât de mult am fost hăituit pe românește și în final am ajuns am ajuns în instanță”, a spus Țurcanu.

Liderul ALDE spune că nu are nimic de ascuns și că nu a adus vreun prejudiciu bugetului de stat.

Miercuri, fostul preşedinte al CJ a fost condamnat în primă instanţă de Tribunalul Botoşani la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în aprilie 2016 pe motiv că pe perioada cât a fost șef la CJ i-ar fi solicitat omului de afaceri Marcel Bîrsan, administratorul Cornell’s Floor, să-i construiască o vilă la marginea Botoşaniului, pe numele socrului său, în schimbul câștigării unor licitații. În timpul procesului, Florin Ţurcanu a respins acuzaţiile şi a susţinut că întreaga construcţie ar fi fost realizată din banii familiei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...