joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTZeci de mame au rămas fără indemnizația de creșterea copilului

Zeci de mame au rămas fără indemnizația de creșterea copilului

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Botoşani a dispus, în 2019, sistarea plății indemnizației pentru creșterea copilului către mai multe mai mame din județ. „În perioada ianuarie – decembrie 2019, la nivelul agenției au fost emise 43 decizii privind recuperarea unor sume încasate necuvenit în cuantum de 86.609 lei”, arată directorul AJPIS, Sebastian Tocariu. Potrivit acestuia, motivul pentru care au fost constituite aceste debite este că mamele beneficiare „nu au anunțat în termenul legal reluarea activității”. „Până la data de 31 decembrie au fost recuperate 36 de debite în sumă de 52.578 lei. Mai sunt de recuperat șapte debite în sumă totală de 34.031 lei”, a mai precizat oficialul susținând că aceste debite „sunt în termenul legal de recuperare de 180 de zile”.

Trebuie specificat că indemnizația pentru creșterea copilului este vorba de un ajutor social, care este singura sursă de venit a părintelui care rămâne acasă pentru a avea grijă de cel mic.

La nivelul lunii decembrie a anului trecut, în județul Botoșani erau în plată 2.774 de indemnizației pentru creșterea copilului în valoare totală de peste 4,5 milioane de lei, aproximativ un milion de euro. Valoarea medie a indemnizației pentru creșterea copilului este de 1.641 de lei.

Cele mai multe indemnizații, aproape jumătate din totalul județean, se plătesc în municipiul Botoșani, 1.338, iar cele mai puține în comuna Adășeni, une este în plată o singură indemnizație. Situații critice din acest punct de vedere se înregistrează în alte trei comune, Concești, Mihălășeni, Ripiceni, unde se plătesc câte două astfel de indemnizații.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...