sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMașini avariate și permise reținute după un accident pe Săvenilor

Mașini avariate și permise reținute după un accident pe Săvenilor

Doi șoferi au rămas fără permis, iar cinci mașini au fost avariate, după un accident, produs vineri seară, pe o stradă din municipiul Botoșani.

Un tânăr de 23 de ani, în timp ce ieșea dintr-o parcare spre strada Săvenilor, nu a acordat prioritate unui autoturism condus regulamentar dinspre strada Grivița spre Parcul Tineretului, de un barbat de 36 de ani și a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului mașina care circula pe drumul cu prioritate a ricoșat în alte trei autoturisme parcate pe partea dreaptă a părții carosabile, din fericire  fiind provocate doar pagube materiale.

Polițiștii au avut însă parte de o surpriză. Bărbatul de 36 de ani, aflat la volanul mașinii care avea prioritate, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,27 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Astfel, deși nevinovat în producerea accidentului, acesta a rămas pieton, după ce polițiștii i-au reținut permisul pentru 90 de zile pentru conducere sub influența alcoolului.

Conducătorului auto care a ieșit de pe drumul secundar, considerat vinovat de producerea accidentului, i s-a reținut permisul pentru 60 de zile pentru neacordare de prioritate.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...