joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTBotoșănean mort într-un accident cumplit în Belgia

Botoșănean mort într-un accident cumplit în Belgia

Un botoșănean de 32 de ani a murit într-un accident cumplit de camion în Belgia. Bărbatul urma să devină tatăl unor gemeni peste o lună. Împreună cu soția urmau să devină părinții unei fetițe și a unui băiețel.

Accidentul a avut loc pe autostrada E17 din comuna De Pinte, între două camioane. Atât botoșăneanul, cât și un alt bărbat, au murit pe loc.

Vineri după-amiază, la ora 14.20, a avut loc un accident de circulație foarte grav pe E17 în De Pinte, în direcția Kortrijk.

Un camion se afla pe marginea drumului, iar șoferul camionului, Florin Corsei de 32 de ani din Botoșani, stătea lângă vehiculul său. Bărbatul terminase de reparat o pană, a urcat în cabina camionului, dar a decis sa și a coboare din nou pentru a verifica dacă totul este în regulă. Chiar în acel moment, un alt camion, care se venea din spate s-a abătut de la carosabil, din motive neclare și s-a izbit violent în camionul condus de botoșănean. Mastodontul de 40 de tone s-a răsturnat peste botoșănean și l-a strivit.

Pasagerul camionului care a cauzat accidentul, un bărbat în vârstă de 55 de ani din Waregem, a fost rănit grav și a murit la fața locului.

Șoferul camionului parcat, botoșăneanul de 32 de ani, a fost dus la spital cu răni grave și a murit acolo la scurt timp, din cauza traumatismelor prin strivire.

Șoferul camionului care a provocat accidentul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Harelbeke, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Permisul de conducere i-a fost retras imediat prin ordin al procurorului timp de 15 zile.

Procurorul public din Flandra de Est a numit un expert în trafic pentru a cerceta circumstanțele accidentului.

Drama prin care trece familia acestuia este imensă. Soția bărbatului este însărcinată cu gemeni, un băiat și o fetiță, în luna a opta.

Traficul în zonă a fost blocat șase ore. Pentru ridicarea camionului condus de botoșănean a fost nevoie de o macara.



Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.8 °
11 °
79 %
0.8kmh
100 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...