PSD vrea din nou la guvernare

0

Cabinetul Orban a picat, iar toate partidele parlamentare revendică guvernarea, cel puțin cele mari.

Social-democrații, artizanii moțiunii de cenzură ce a dus la prăbușirea guvernului, au anunțat că sunt dispuși să preia guvernarea alături de Pro România. Conștienți că președintele Klaus Iohannis nu va desemna un premier PSD, ei încearcă acum să contureze o nouă majoritate care să propună drept prim-ministru o persoană din afara partidului. „PSD va propune o soluție serioasă de guvernare. Vom desemna pentru funcția de premier o personalitate de stânga, pentru a asigura o soluție serioasă pentru guvernarea țării”, a declarat senatorul PSD Doina Federovici, președintele organizației județene și vicepreședinte interimar la nivel național. Aceasta susține că dacă șeful statului va refuza propunerea PSD, atunci acesta va arunca țara într-o criză politică. „Dacă Iohannis va respinge propunerea PSD, atunci va fi răspunderea lui să formeze o majoritate pentru asigurarea guvernării țării. El va fi direct răspunzător de prelungirea crizei politice dacă nu va reuși să formeze o majoritate”, a mai spus Federovici.

+5 -5
se încarcă...