vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTBaruri verificate de jandarmi

Baruri verificate de jandarmi

O acțiune a jandarmilor desfășurată sămbătă noaptea în mai multe localuri publice din judeţ s-a finalizat cu aplicarea a nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în cluburile și barurile din localitățile Ipotești, Vârfu Câmpului și Dorohoi, jandarmii au constatat mai multe abateri de la normele de conviețuire socială, de la practicarea de jocuri de noroc – altele decât cele autorizate potrivit legii, dar și încălcări ale legislației pentru combaterea fumatului în locurile publice. Cea mai mare amendă, de 1.000 de lei, a primit-o un barman care a permis practicarea de jocuri de noroc în incinta localului. „Scopul misiunii executate în acest weekend a fost prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și siguranței publice în aceste locații frecventate în special de tineri și a consumului de substanțe interzise, precum și servirea cu băuturi alcoolice a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate sau a minorilor”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadru Inspectoratuui de Jandarmi Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...