spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTDesfigurată după un accident casnic

Desfigurată după un accident casnic

O femeie din Botoşani a ajuns direct pe masa de operaţii, după ce a fost opărită cu ciorbă pe faţă.

În vârstă de 61 de ani, din Botoşani, femeia a ajuns la spital cu o ambulanţă, după ce a avut parte de un accident cumplit. Aceasta prepara o oală cu ciorbă pe aragaz, iar în momentul în care lichidul clocotea, a dorit să mai pună câteva ingrediente în oală. Din păcate, însă, aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut peste aragaz, lovind şi oala în cădere.

O parte din lichidul fierbinte a stropit-o pe faţă şi pe piept, provocându-i femeii arsuri cumplite. Aceasta a sunat la 112, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă ajungând la locuinţa ei, unde i-au fost acordate îngrijiri, după care a fost transportată de urgenţă la spital. „Pacienta a ajuns în serviciul nostru cu arsuri de gradele II şi III pe toată suprafaţa feţei, precum şi toracic stâng. Rănile au fost toaletate în serviciul nostru şi pregătită pentru intervenţie, după care dirijată direct în sala de operaţii pentru ca arsurile să fie tratate sub anestezie”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Potrivit acestuia, şocul provocat de durere în timpul tratării rănilor de arsuri din zona feţei poate duce chiar şi la un stop cardiac, tocmai de aceea era nevoie ca tratamentul arsurilor să se facă în sala de operaţii.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...