Istorii din Botoşani – Conducerea medievală a târgului Botoșani

0

Dacă şoltuzii şi pârgarii formau consiliul restrâns al oraşului, hotărârile importante se luau prin consultarea unui sfat (consiliu) lărgit, format din categoriile sociale, etnice şi profesionale reprezentative ale târgului, consiliu care alegea inclusiv şoltuzii şi pârgarii. Faptul că nu era vorba de o instituţie permanentă ci de una ad-hoc, a făcut greu sesizabilă prezenţa acestui organism; membrii săi trebuie însă căutaţi printre acei „oameni buni şi bătrâni” pe care documentele urbane ale Botoşanilor îi înregistrează  în mai multe rânduri, fapt amintit de noi în această lucrare. Dintre ei erau aleşi şoltuzii şi pârgarii, ei înşişi erau foşti şoltuzi sau pârgari şi tot ei alegeau, anual, conducerea administrativă a târgului. Exemplele pe care le-am oferit mai sus nuanţează, şi la Botoşani, existenţa unei elite urbane, ale cărei consistenţă şi vivacitate sunt atât de puternice încât au permis unuia dintre reprezentanţii săi, Paiu, amintit ca martor încă din 1603, să-şi prelungească descendenţa timp de 400 de ani, în Botoşanii zilelor noastre existând cel puţin trei familii cu acest nume. După menţionarea strămoşului acestei familii, ca martor, în 1603, un urmaş al său, Toader Paiu, e amintit, tot ca martor, într-un document din 1742. Şi mai târziu, în 1823, un Gheorghe Paiu era epitrop al Botoşanilor; mai înainte de aceasta, pe la 1817 – 1818, acelaşi Gheorghe Paiu, din breasla blănarilor, era epitrop al bisericii Sf. Ilie din târg, primind chiar o carte de laude şi binecuvântare din partea mitropolitului Veniamin Costache, pentru economiile pe care le făcuse în folosul bisericii.

Pe măsură ce autoritatea şoltuzilor şi pârgarilor este tot mai mult erodată de către cea a dregătorilor domneşti, în primul rând a vornicilor de târg, care tind să li se substituie în exercitarea principalelor atribuţii, tot mai puţine documente botoşănene sunt semnate de către şoltuzi şi pârgari şi întărite cu pecetea târgului. Ultimii 50-60 de ani în care mai sunt amintiţi şoltuzii la Botoşani confirmă, prin numărul foarte mic al menţiunilor lor documentare, afirmaţiile noastre de mai sus. De la o vreme nici nu mai sunt menţionaţi doi şoltuzi, ci doar unul, în timp ce numărul pârgarilor este când unul (Act din 4 iunie 1743), când din nou 12, pentru a dispărea cu desăvârşire ulterior, după ce ajunseseră la numărul de doi. Astfel, într-o scrisoare a lui Constantin Mavrocordat către vornicii de Botoşani, făcându-se referire la vremuri mai vechi, se arată că „Osebit au mai jeluit târgoveţii, zicând că au avut obicei de au avut un şoltuz şi doi pârgari şi un grosar şi banii lor îi plăte târgoveţii, iar acum nu li s-au lăsat nici pârgari, nici grosar”.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

+3 -0
se încarcă...