vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTPLUS caută candidați pentru alegerile locale (foto)

PLUS caută candidați pentru alegerile locale (foto)

Partidele dau în clocot în această perioadă, căutând candidați pentru a-și maximiza scorul electoral la alegerile locale. Astfel, partidul condus de Dacian Cioloș îi invită pe botoșănenii de valoare să candideze la alegerile ce se apropie în acest an”.

Organizația locală PLUS se află în plină cursă internă de desemnare a candidaților. „Îi susținem și îi încurajăm pe toți botoșănenii care își dau seama că fără politicieni de o altă factură decât cei de până acum nu se pot aduce schimbările pe care cu toții le sperăm în țara noastră. Oameni onești, care să pună în paranteză propriul interes și să ia atitudine pentru ca lucrurile să se schimbe în bine pentru comunitățile în care locuim, pentru copiii noștri, pentru întreaga țară”, a declarat Magda Oleniuc, președintele PLUS Botoșani, în cadrul unei întâlniri a membrilor de partid. Cu această ocazie au completat formularele de candidatură membrii PLUS ce doresc să candideze pentru funcțiile publice de primar, consilier local și județean, listele fiind încă deschise pentru toate unitățile administrativ-teritoriale din județ.

Membrii PLUS susțin că cei care doresc să candideze „trebuie să aibă un CV curat, să nu fi colaborat cu securitatea sau serviciile secrete, să-și treacă averea și interesele la vedere, iar dacă au avut vreodată funcții și au făcut parte din alte partide politice trebuie s-o spună, pentru că echipa PLUS are o serie de criterii de integritate la care ține”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
4.3 °
95 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...