spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBotoşănean amendat pentru că adresa injurii trecătorilor, pe Pietonalul Transilvaniei

Botoşănean amendat pentru că adresa injurii trecătorilor, pe Pietonalul Transilvaniei

În urmă cu două zile, polițiștii locali, aflați în misiune de patrulare pe raza municipiului Botoșani, au fost informați de către dispecerul sistemului de supraveghere video, că pe Pietonalul Transilvaniei se află un bărbat care se manifestă gălăgios și face semne obscene trecătorilor. Ajunși la fața locului, polițiștii locali din cadrul serviciului ordine publică au găsit un bărbat, RG, în vârstă de 70 de ani, care, aflat sub influenţa alcoolului, tulbura liniștea publică și adresa injurii trecătorilor. Bărbatul a fost amendat cu 200 lei, conform prevederilor legii pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și a fost îndepărtat din zonă.

„În următoarea perioadă, vom intensifica activitatea de patrulare pe raza municipiului Botoșani, pentru prevenirea faptelor de natura tulburării ordinii și liniștii publice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea Poliţiei Locale.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...