spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTIndividul care a înjunghiat un taximetrist trimis în judecată de procurori

Individul care a înjunghiat un taximetrist trimis în judecată de procurori

Autorul atacului asupra taximetristului comis în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2019 a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Arestat preventiv după comiterea agresiunii, Andrei Condrea a fost acuzat de tentativă de omor și urmează să răspundă în fața magistraților pentru fapta comisă. „S-a reţinut că, în data de 24.11.2019, în jurul orei 00.15, în timp ce se afla într-un autoturism taxi, pe str. Petru Rareş din mun. Botoşani, inculpatul a înjunghiat în zona gâtului persoana vătămată C.G., care se afla la volan, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 20-21 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie”, au precizat procurorii.

De altfel, victima a fost salvată datorită unei patrule de poliţie care se afla în zonă şi a intervenit în scurt timp. Agenții de poliție Cătălin Moruzi și Cătălin Dornean au fost cei care i-au sărit în ajutor taximetristului și l-au prins pe făptaș, tot ei fiind cei care au solicitat intervenția cadrelor medicale pentru ca bărbatul înjunghiat să fie transportat în cel mai scurt timp la spital (n.r. – vezi video).

Un echipaj SMURD format din medicul specialist în urgenţe Simona Gheorghiu, asistentul Camelia Caliniuc şi plutonierii Valentin Ciubotariu şi Ionuţ Grigoraş i-au acordat bărbatului primul ajutor, după care l-au transportat imediat pe bărbat la Urgenţe. Taximetristul a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență asigurată de medicul Adrian Dondaş, bărbatul fiind salvat.

Agresiunea a avut loc după ce Andrei Condrea a apelat la un taxi pe Calea Națională, undeva în apropierea Serviciului de permise și înmatriculări auto, solicitând să fie dus în apropierea pensiunii Bianca. Individul a urcat pe bancheta din spate a mașinii, iar pe strada Petru Rareş a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe taximetrist.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...